Dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, a afirmat, luni seară, că în săptămâna vaccinării, care are loc în aceste zile, se discută foarte mult despre vaccinarea adultului, în condiţiile în care până acum se discuta despre copii. În ceea ce priveşte copii, rata de vaccinare este de aproximativ 50 la sută, mult sub media recomandată de OMS.
”De câţiva ani, de săptămâna vaccinării, care totdeauna este ultima săptămână din aprilie, se discută despre vaccinarea adultului. Până acum câţiva ani, cele mai importante mesaje erau legate de copii, copii integraţi în comunitate, copii care să fie protejaţi, însă la cinci ani de la apariţia virusului care ne-a zăpăcit în pandemie şi în această perioadă să nu uităm că s-a dezvoltat foarte mult producţia de vaccinuri. Discutăm de întinderea cu foarte mare repeziciune a schemelor de vaccinare la adult. (…) Noi n-am avut schemă de vaccinare a adultului decât în ultimii 2-3 ani. Până acum nici nu se vorbea despre asta (…). Deci, de săptămâna internaţională a vaccinăriii, se discută foarte mult de vaccinarea pe tot parcursul vieţii”, a declarat Sandra Alexiu, luni seară, la Medika TV.
În ceea ce priveşte vaccinarea copiilor, rata de vaccinare este în jur 50 la sută, mult sub media recomandată de OMS
”Suntem undeva la 50%. Ceea ce este evident departe de ţinta pe care a recomandat-o OMS-ul şi care este în jurul a 95% pentru aproximativ fiecare vaccin în parte”, a mai declarat Sanda Alexiu.
Ea consideră că s-a ajuns aici ”din cauza unei schimbări de mentalitate, din cauza unor comunicări care au fost deficitare, a unor campanii care s-au făcut prost, din cauza unei recrudescenţe a mişcării antivaccin care a găsit platformă de reprezentare nu doar în social media, dar a intrat deja în televiziuni şi radiouri”.
”Mişcarea antivaccin şi scăderea acoperirii vaccinale se întâlneşte în toată lumea şi este din ce în ce mai greu să contracareze aceste aceste curente”, a mai declarat Sandra Alexiu



