Medicul Toni Popescu anunţă că Spitalul ”Sfântul Pantelimon” din Capitală a crescut numărul de medici anestezişti de la 4 la 16, în ultimii ani, iar în viitorul apropiat unitatea sanitară va avea o nouă secţie de Anestezie-Terapie Intensivă, care va fi cea mai modernă din ţară.
Toni Popescu, medic la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” din Bucureşti, a afirmat că unitatea sanitară va avea, în curând, una dintre cele mai moderne secţii de Terapie Intensivă din România.
”Când colegul meu a preluat managementul spitalului, acum un an şi două luni, şi m-am alăturat lui, aveam patru anestezişti, din care doar trei făceau gardă. Astăzi, Spitalul Clinic de Urgenţă de elită – cum îi spun eu – «Sfântul Pantelimon» are 16 anestezişti, sunt toţi tineri. În curând, noua Terapie cu 30 de paturi se va deschide, sperăm într-o lună, o lună şi jumătate, cu condiţia ca domnul ministru Cseke Attila sau cine urmează să nu ne ia banii de investiţii, că de-abia i-am obţinut, eu cred că nu se va întâmpla asta, şi vom avea cea mai modernă Terapie din România, cu cei mai tineri şi implicaţi medici anestezişti din România”, a anunţat, miercuri seară, la
Medika Tv, medicul Toni Popescu.
El a reafirmat importanţa rolului medicului în orice societate.
”Scopul nostru pe această lume este să ne batem cu moartea şi de câte ori reuşim şi o învingem este o mare victorie”, a concluzionat Toni Popescu.
