Dragoş Neamu, manager Noaptea Muzeelor şi membru al Reţelei Europene a Muzeelor, afirmă că „statul român nu investeşte în muzee şi sacrifică instinctiv muzeele când se aplică metode de austeritate financiară” iar ca urmare a scandalului furtului Tezaurului dacic, „cel mai probabil statul român va face şi mai complicată spre imposibilă itinerarea colecţiilor muzeelor pentru că din lecţia asta a învăţat nu să se specializeze în acest domeniu vital pentru imaginea ţării, ci să dezvolte instrumente de a nu mai face nimic în acest sens”. El acuză muzeul olandez de „lipsă crasă de profesionalism”.
„În condiţiile astea, era imposibil ca cei de la MNIR să nu greşească. Era normal ca managerul muzeului să se disculpe şi să se considere ţap ispăşitor deşi trebuia să fie măcar onest în declaraţii şi să recunoască greşelile făcute, argumentându-le. Din aceste motiv sunt alături de MNIR necondiţionat şi apreciez ceea ce fac”, a subliniat Neamu pe Facebook.
El spune că „este evident faptul că avem de-a face cu o culpă comună, având suficiente argumente să acuz muzeul olandez de lipsă crasă de profesionalism”.
„Deşi s-au făcut greşeli mari din partea colegilor noştri de la Muzeul Naţional de Istorie a României, voi rămâne solidar cu ei şi, într-un mod care pentru mulţi pare extrem de ciudat, sunt solidar chiar şi cu dl. Oberlander, managerul instituţiei, cel despre care voi spune mereu că a distrus acest muzeu. Sunt victime ale modului cum sunt tratate de zeci de ani muzeele din România de către statul român. Voi fi mereu alături de MNIR pentru că este muzeul cel mai reprezentativ şi stăruitor în a organiza expoziţii internaţionale, un aspect care este specific marilor muzee ale lumii, e în pedigree-ul lor. Este extrem de dificil să planifici şi să pui în practică astfel de proiecte”, a scris Dragoş Neamu.
Managerul subliniază că este important de organizat aceste expoziţii. „În cazul lor mai este şi unul special – neavând asigurată securitatea clădirii, una extrem de fragilizată, itinerarea în condiţii normale a acestor piese reprezentative este şi o formă de prevenire a distrugerii lor (este o probabilitate mare ca mâine să cadă tavanul clădirii muzeului); ce s-a întâmplat la Drents Museum este un accident nefericit şi extrem de rar”.
Organizarea expoziţiilor – „obligaţii politice şi diplomatice”
Neamu precizează că „asemenea expoziţii sunt, de cele mai multe ori, obligaţii politice şi diplomatice venite de sus cu titlu executoriu dar cei care creează aceste obligaţii nu au dat un leu muzeului pentru securizarea colecţiei, pentru condiţii optime de prezervare/ conservare, pentru crearea unui departament special care să se ocupe cu itinerarea colecţiilor şi angajarea unui personal specializat pe banii Ministerul Culturii în strategii de planificare şi de itinerare a colecţiilor, criterii de selecţie a muzeelor gazdă, criterii de evaluare din punct de vedere al facilităţilor şi a securităţii, oportunitate, reguli de promovare a unor asemenea proiecte, în care ar fi aflat că nu ai voie să prezinţi public modul de montare a vitrinelor în contexte de expunere a tezaurului etc”.
În opinia sa, „Ministerul Culturii nu a dezvoltat niciodată proceduri complete şi adaptate contextului muzeal contemporan de itinerare a colecţiilor muzeelor în străinătate şi nu şi-a activat departamentul juridic pentru a oferi asistenţă de specialitate muzeelor în întocmirea unor contracte de împrumut în care să nu mai apară niciodată erori precum cele care au deschis calea jafului de la Muzeul Drents; ce au acum muzeele este o glumă de model de contract pe care muzeele lucrează din 2000, dacă nu mă înşel”.
Dragoş Neamu semnalează şi că „în general, Statul român a tăiat bugetele de investiţii în depozitarea, restaurarea, conservarea şi securizarea colecţiilor mai la toate muzeele patriei, deşi acestea sunt elemente de siguranţă naţională (prioritate de stat). Statul român a tăiat, nu a creat, posturi conforme rigorilor şi cerinţelor muzeologiei contemporane, a tăiat bugetele pentru dezvoltarea organizaţională şi pentru formarea resursei umane din muzee. Statul român a încercat şi va mai încerca să comaseze muzee, să desfiinţeze muzee fără soluţii de relocare a colecţiilor sau fără bani de depozitare temporară în condiţii optime”.
