Dragoş Pîslaru: Nu se pune problema schimbării ideii de recompensă, de a-i stimula pe cei care lucrează cu fonduri europene şi au absorbţia ca obiectiv / E un semn de întrebare dacă să ai spor şi stimulent care să vină în cascadă

#image_title

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pâslaru, a afirmat că nu se pune problema schimbării de recompensă şi a nu îi stimula pe cei care lucrează cu fonduri europene şi care au absorbţia ca obiectiv. El a adăugat că există un semn de întrebare dacă să ai spor şi stimulent care să vină în cascadă.

Dragoş Pîslaru a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, dacă se gândeşte ca sporul de 50% pe care îl primesc cei care lucrează pe fonduri europene să fie scăzut. 

„Există o discuţie cu privire la cascadare. Există spor şi există stimulent. Practic inclusiv prim-ministrul a spus foarte clar că cei care lucrează pe fonduri europene trebuie recompensaţi. Nu se pune problema schimbării ideii de recompensă, de a-i stimula pentru că lucrează cu fonduri europene şi au absorbţia ca obiectiv. Ceea ce este un semn de întrebare este dacă este firesc să cascadeze, adică să ai spor şi stimulent care să vină în cascadă. Sunt nişte lucruri pe care evident le am pe masă pentru a putea să discut atât cu Ministerul Muncii, să înţeleg care este practica uzuală pe care încercăm să o pregătim, anticipând şi legea salarizării unitare în viitor pentru că va trebui să ne gândim uşor, uşor şi la acest lucru. Dar mai mult decât atâta pentru a ne asigura că nu există nişte discriminări între ministere în ceea ce înseamnă abordarea legată de gestiunea fondurilor europene”, a afirmat Dragoş Pîslaru.
El a adăugat că ”nimeni nu a spus ”Tăiaţi tot!” sau ”Nu compensanţi oameni care lucrează zi noapte pentru absorbţia fondurilor europene!””.

Dragoş Pâslaru: Este foarte important mai întâi să ne aşezăm la masă cu reprezentanţii sindicatelor, să le discutăm doleanţele, să înţelegem dacă a fost mai degrabă o mişcare de protest preventivă sau dacă e o mişcare care să pună pe masă nişte soluţii

Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi a sesizat Tribunalul Bucureşti în cazul unei fraude cu fonduri europene de peste 100 de milioane de euro. Liderul grupării, un italian acuzat de legături cu Mafia