in

Dronă căzută la Galați/ Locatarii blocului lovit se pot întoarce acasă; structura imobilului nu a fost afectată

Dronă căzută la Galați/ Locatarii blocului lovit se pot întoarce acasă; structura imobilului nu a fost afectată

Circulația rutieră și pietonală în zona blocului din cartierul Mazepa asupra căruia s-a prăbușit o dronă în noaptea de joi spre vineri a fost reluată în jurul orei 11:30, după ce specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții au constatat că structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată, a declarat prefectul județului Galați, George Toderașcu.

Potrivit acestuia, locatarii blocului BR1B, scara II, vor putea reveni în apartamentele lor după finalizarea procedurilor dispuse de autorități, cu excepția familiei al cărei apartament de la etajul 10 a fost grav avariat în urma exploziei și incendiului provocate de impactul dronei.

‘După cum puteți vedea, a fost deschisă circulația pe cea mai importantă arteră din municipiul Galați. În ceea ce privește blocul de locuințe, urmare a verificărilor pe care le-au făcut specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții, vă anunț că nu sunt probleme de structură la nivelul acestuia, familiile vor reveni în cel mai scurt timp în imobilele proprietate personală. Singurul apartament care va fi supus unei expertize este cel afectat de explozie’, a declarat prefectul George Toderașcu.

În apartamentul afectat există avarii majore, inclusiv o gaură de mari dimensiuni în plafon, iar autoritățile locale vor identifica o soluție de cazare temporară pentru familie, dacă va fi necesar, după externarea victimelor.

În urma incidentului au fost rănite două persoane, o femeie și fiul acesteia, în vârstă de 14 ani, care se aflau în apartamentul lovit de dronă.

Medicul de Pediatrie-Urgențe de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ‘Sf. Ioan’ Galați, Alina Andrei, a declarat că adolescentul este în stare stabilă.

‘Băiatul de 14 ani este în stare stabilă, este internat în unitatea noastră pentru tratament de specialitate. A fost adus în cursul nopții, în urma incidentului produs de explozia unei drone. S-au constatat arsuri de gradul II pe o suprafață corporală de 2%, la nivelul membrelor superioare și inferioare. Este în stare bună, fără alte leziuni asociate care să îi pună viața în pericol’, a declarat Alina Andrei.

Medicul-șef al UPU-SMURD Galați, Liliana Dragomir, a precizat că femeia este internată la Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Clinic Județean de Urgență.

‘Pacienta prezintă arsuri de gradele I și II la nivel plantar bilateral, în rest escoriații minore. După acordarea primelor îngrijiri în Unitatea de Primiri Urgențe, a rămas internată pe Secția de Chirurgie Plastică. Având în vedere ceea ce a suferit, pentru moment starea psihică este una bună’, a declarat Liliana Dragomir.

Potrivit autorităților, furnizarea gazelor naturale a fost întreruptă după explozie pentru 178 de apartamente din zonă, iar reluarea alimentării se va face după verificarea instalațiilor de către o firmă autorizată ANRE.

O dronă s-a prăbușit, vineri, în jurul orei 02:00, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Dronă căzută la Galați/Zelenski spune că #Ucraina este pregătită să sprijine România în ‘orice fel este nevoie’

Dronă căzută la Galați/Zelenski spune că #Ucraina este pregătită să sprijine România în ‘orice fel este nevoie’

Tenis: Tiafoe oferă o recompensă pentru restituirea rachetei care i-a fost furată la Roland Garros

Tenis: Tiafoe oferă o recompensă pentru restituirea rachetei care i-a fost furată la Roland Garros