in ,

Dronă căzută la Galați/ MApN: Toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat

Dronă căzută la Galați/ MApN: Toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat

Echipe de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații continuă cercetările, vineri, în zona blocului din Galați unde s-a prăbușit o dronă.

Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, din primele informații rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului.

Cele două persoane care au fost rănite au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, a precizat sursa citată.

Cetățenii sunt rugați să respecte recomandările autorităților și să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituționale.

‘Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse și subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre. Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federației Ruse față de normele de drept internațional și pun în pericol nu doar siguranța cetățenilor români, ci și securitatea colectivă a NATO’, se mai arată în comunicatul citat.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Tulcea: Doi elevi arestați la domiciliu, după mai multe infracțiuni într-o școală

Tulcea: Doi elevi arestați la domiciliu, după mai multe infracțiuni într-o școală

China pregăteşte o piaţă de contracte futures pentru tokenuri AI, în competiţie tehnologică cu SUA

China pregăteşte o piaţă de contracte futures pentru tokenuri AI, în competiţie tehnologică cu SUA