in ,

Dronă căzută la Galați/ Țoiu: Vom continua consultările bilaterale, precum și în interiorul NATO, în format aliat

Dronă căzută la Galați/ Țoiu: Vom continua consultările bilaterale, precum și în interiorul NATO, în format aliat

România va continua consultările bilaterale și în interiorul NATO, în format aliat, a anunțat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, în legătură cu drona militară prăbușită pe un bloc din Galați.

”Am avut astăzi o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Astăzi a fost convocat și ambasadorul Federației Ruse în România. (…) A fost informat de decizia României de a nu mai permite funcționarea Consulatului General al Federației Ruse la Constanța. Am declarat persona non grata consulul general al Federației Ruse în România și are 72 de ore pentru a părăsi teritoriul României. Vom continua consultările în format aliat. Am avut pe parcursul acestei zile discuții cu miniștrii de Externe ai țărilor aliate. Mulțumesc tuturor liderilor pentru dovada de solidaritate și mesajele clare din ultimele ore că siguranța oricăreia dintre țările aliate este legată de securitatea tuturor. Condamnăm, în continuare, gesturile nesăbuite ale Federației Ruse și vom continua, inclusiv la nivelul Uniunii Europene, creșterea presiunii prin accelerarea pachetului de sancțiuni. Așa cum a declarat și președintele României, împreună cu Ministerul Apărării, continuăm consultările în format bilateral și în interiorul NATO, în format aliat, pentru a ne asigura că cerințele României de creștere a capabilităților și a capacității de descurajare pe Flancul estic la Marea Neagră, Dunăre și pe întregul Flanc estic primesc un răspuns coordonat la nivel aliat”, a precizat Oana Țoiu într-o declarație de presă.

Ea a amintit că România a accelerat procedurile care să permită Armatei Române dotările necesare.

”Este o prioritate în achizițiile anunțate de premier și de Ministerul Apărării, însă până la momentul în care aceste capabilități noi vor ajunge pe teritoriul României în urma procedurilor de achiziții, avem o conversație la nivel aliat, pentru a ne asigura că împreună creștem capacitatea de descurajare și de apărare pe Flancul estic”, a adăugat Țoiu.

Ministrul de Externe a punctat că ”România este țara care are cea mai lungă graniță cu războiul”, ceea ce înseamnă că ”suntem furnizori de securitate și suntem și partea unui efort comun și a unei responsabilități comune pentru a apăra Flancul estic”.

”Gândurile noastre sunt cu cetățenii din Galați, unde de altfel colegii mei s-au și dus acum. E clar că au avut o noapte foarte complicată, nivelul de îngrijorare este mare și înțelegem asta. Facem tot ce ține de noi pentru a întări apărarea României. (…) Apartenența dronei – este o dronă a Federației Ruse care a avut și explozibil. Ambasadorul nu a confirmat acest lucru, însă știm atât din reacțiile dumnealor din trecut în România, cât și din reacțiile pe care le au de fiecare dată când este un incident similar, cum au fost și în Țările Baltice sau în alte țări de pe Flancul estic, tentativa lor de a-și nega responsabilitatea nu este una care poate avea succes. Sunt responsabili de acest lucru și trebuie să înceteze să pună aceste riscuri asupra cetățenilor României, asupra cetățenilor europeni. Evident, în același timp, ne păstrăm solidaritatea cu Ucraina, cu victimele civile de acolo. Este încă un moment în care devine din ce în ce mai clar că sprijinul rezilienței, sprijinul apărării antiaeriene conduce și la creșterea securității noastre”, a transmis ministrul.

* Citeşte şi:

VIDEO LIVE UPDATE Galați: Dronă prăbușită pe un bloc; explozie și incendiu la un apartament de la etajul 10 

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bacău: Două persoane au fost reținute pentru trafic de droguri de risc și mare risc (GALERIE FOTO)

Bacău: Două persoane au fost reținute pentru trafic de droguri de risc și mare risc (GALERIE FOTO)

VIDEO Dronă căzută la Galați/ Președintele Nicușor Dan i-a vizitat la spital pe cei doi răniți în urma incidentului

VIDEO Dronă căzută la Galați/ Președintele Nicușor Dan i-a vizitat la spital pe cei doi răniți în urma incidentului