Forţele MApN şi ale Jandarmeriei care cercetează zona Padina, din judeţul Buzău, în care vineri dimineaţă a fost doborâtă o dronă., par să fi găsit fragmente ale aparatului, conform imaginilor de la faţa locului, care arată membri ai echipelor de căutare transportând niste pachete.
Membri ai echipelor pot fi văzuţi transportând nişte saci, în urma căutărilor din teren, însă până la acest moment nu se cunoaşte conţinutul lor,.
Accesul în zonă este blocat.

“În prezent, echipele instituţiilor cu atribuţii cercetează zona pentru a veni cu toate detaliile despre incident”, a anunţat deja preşedintele Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.
Zona în care se presupune că au căzut bucăţi ale dronei doborâte a fost izolată.

La căutări participă forţe ale Jandarmeriei şi ale MApN.

De asemenea, acţiunile de căutare sunt susţinute şi de un elicopter MAI şi de unul al MApN.

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri, că o dronă a fost doborâtă în spaţiul aerian al României, în urmă cu puţin timp, de către un pilot român aflat la manşa unei aeronave F-16, într-o zonă nelocuită. “Acesta este şi motivul pentru care a putut trage de sus în jos. Acum sunt echipele instituţiilor care cercetează pentru a veni cu toate detaliile despre incident”, a mai spus şeful statului. Drona, care a pătruns în spaţiul aerian naţional, pe traiectul Sulina-Brăila-Feteşti-Buzău, a fost doborâtă în apropierea localităţii Padina, din judeţul Buzău.


