in ,

Dronă explodată la Constanța/ Manevrele navelor – reluate după aproximativ șapte ore

Dronă explodată la Constanța/ Manevrele navelor – reluate după aproximativ șapte ore

Manevrele navelor în Portul Constanța au fost reluate, după ce au fost suspendate timp de aproximativ șapte ore în urma exploziei unei drone maritime, produsă vineri în port, a anunțat Autoritatea Navală Română (ANR).

Referitor la incidentul produs în dreptul danei 78, ANR a transmis că a acționat ‘în conformitate cu procedurile aplicabile încă din primele ore ale dimineții’.

‘În conformitate cu atribuțiile legale ce îi revin, Autoritatea Navală Română asigură monitorizarea traficului navelor prin sistemele VTS/VTMIS și gestionează aspectele care țin de siguranța navigației în zonele aflate în competența sa. Cadrul legislativ aplicabil conferă ANR responsabilități privind monitorizarea și managementul traficului naval, respectiv al navelor aflate în apele naționale navigabile, și nu atribuții de monitorizare operațională a vehiculelor maritime fără echipaj cu destinație militară, responsabilitate care revine instituțiilor competente în domeniul apărării și securității naționale’, reiese din comunicatul transmis de ANR.

Reprezentanții instituției susțin că afirmațiile potrivit cărora incidentul ar fi putut fi prevenit prin simpla detectare radar a țintei respective, de către ANR, ‘nu corespund realității tehnice’.

‘Sistemele radar utilizate pentru supravegherea traficului naval sunt proiectate în principal pentru detectarea și urmărirea navelor și a obiectelor care prezintă o semnătură radar. Ambarcațiunile de mici dimensiuni, precum și obiectele pentru utilizare militară care nu au o structură metalică sau sunt construite pentru a împiedica observarea pe radar, sunt dificil sau imposibil de detectat în mod constant. În asemenea situații, identificarea, confirmarea și urmărirea unei ținte devine extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă cu echipamentele din dotarea Autorității Navale’, se mai arată în comunicat.

Potrivit ANR, instituția a fost în permanent contact cu autoritățile competente, iar pe baza schimbului de informații și a măsurilor preventive adoptate, manevrele navelor în porturile Constanța Nord și Constanța Sud au fost suspendate la ora 8:15 și reluate la ora 15:00.

Totodată, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat, vineri după-amiază, încetarea măsurilor de evacuare dispuse în urma exploziei unei drone în zona litoralului, precizând că populația poate reveni la activitățile obișnuite.

La rândul său, IGSU a informat că, în urma analizelor, s-a stabilit că la acest moment nu mai există niciun pericol în zona costieră a Mării Negre, motiv pentru care activitățile de evacuare preventivă efectuate de pompieri, polițiști, jandarmi și poliție de frontieră au fost sistate.

O dronă maritimă descoperită în Portul Civil Constanța, în apropierea sediului Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), s-a autodetonat vineri, în jurul orei 10:30, fără a provoca victime, potrivit Ministerului Apărării Naționale.

Citește și:

LIVE UPDATE Constanța: O dronă maritimă a explodat în port

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

‘Responsabilitatea finală’ pentru explozia dronei ucrainene la Constanța revine Rusiei, afirmă șefa diplomației UE

‘Responsabilitatea finală’ pentru explozia dronei ucrainene la Constanța revine Rusiei, afirmă șefa diplomației UE

Vâlcea: Circa 50 de ceramiști din țară și străinătate, așteptați în weekend la târgul ‘Cocoșul de Hurez’

Vâlcea: Circa 50 de ceramiști din țară și străinătate, așteptați în weekend la târgul ‘Cocoșul de Hurez’