in ,

Dronă explodată la Constanța/ Nicușor Dan: Important e că a existat informația că drona va exploda

Dronă explodată la Constanța/ Nicușor Dan: Important e că a existat informația că drona va exploda

Președintele Nicușor Dan a dat asigurări vineri că dacă există alte drone în derivă în Marea Neagră, ele sunt localizate și nu vor ajunge la țărm, cu precizarea că după-amiază va avea informații complete despre ce s-a întâmplat în Portul Constanța.

‘Am primit toate informările și încă câteva cu un anumit grad de certitudine, dar nu vreau să le fac publice – probabil după-amiază o să avem informațiile complete. Ce e important e că a existat informația că această dronă va exploda’, a afirmat șeful statului înainte de a participa la Summitul UE – Balcanii de Vest din Muntenegru.

‘Dacă sunt altele (drone – n.r.), și ele sunt localizate, ele nu vor mai ajunge până la țărm’, a afirmat Nicușor Dan și a subliniat că oamenii vor fi în siguranță.

Totodată, a spus că țara noastră este în contact cu autoritățile din Ucraina.

În ceea ce privește programele de apărare împotriva dronelor, el a evocat proiectele incluse în SAFE.

‘Avem planuri de înzestrare și deja am făcut comenzi în cadrul SAFE pentru multe echipamente și le cerem partenerilor din NATO să ne furnizeze o parte din echipamente în perioada de un an, un an și jumătate’, a mai spus președintele.

Reacția șefului statului vine după ce, vineri dimineața, o dronă cu material explozibil la bord, adusă de apele mării în Portul Constanța, s-a autodetonat, nefiind înregistrate victime.

Citește și:

LIVE UPDATE Constanța: O dronă maritimă a explodat în port

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Incendiu la un complex de agrement şi alimentaţie publică din municipiul Iaşi/ Misiune a pompierilor în desfăşurare/ Din informaţiile de până acum, nu sunt victime – VIDEO

Incendiu la un complex de agrement şi alimentaţie publică din municipiul Iaşi/ Misiune a pompierilor în desfăşurare/ Din informaţiile de până acum, nu sunt victime – VIDEO

Tenis: Alexander Zverev este primul finalist la Roland Garros

Tenis: Alexander Zverev este primul finalist la Roland Garros