in ,

Dronă prăbuşită în Galaţi – Dmitri Medvedev, mesaj ameninţător: „S-a terminat cu liniştea!”

Dronă prăbuşită în Galaţi – Dmitri Medvedev, mesaj ameninţător: „S-a terminat cu liniştea!”

Vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate, Dmitri Medvedev, a transmis vineri un mesaj ameninţător pentru cetăţenii ţărilor Uniunii Europene, după ce o dronă rusească a căzut pe un bloc din Galaţi, rănind două persoane: „Fiţi vigilenţi, s-a terminat cu liniştea”, spune fostul preşedinte al Federaţiei Ruse, una dintre cele mai radicale voci ale propagandei Kremlinului.

Medevedev reia falsa teza rusă, vehiculată tot mai des de Moscova în ultima vreme, că Europa este de vină pentru războiul din Ucraina. „Cetăţeni ai ţărilor din UE, trebuie să conştientizaţi faptul că autorităţile voastre au intrat unilateral într-un război cu Rusia”, a scris Dmitri Medvedev pe X – reţea interzisă în Rusia – într-un mesaj postat în limba engleză, aşa cum face atunci când vrea să capteze atenţia Occidentului.

Fostul preşedinte din perioada 2008-2012, considerat cândva un reformator, dar care s-a transformat radical de când a început invazia rusă în Ucraina, nu menţionează în mod specific incidentul cu drona rusă căzută pe un bloc din Galaţi, care a captat atenţia întregii lumi şi a determinat condamnări pe scară largă la nivel diplomatic.

În schimb, Medvedev îşi încheie mesajul către cetăţenii europeni, cărora pretinde că li se adresează, cu un avertisment şi deopotrivă cu o ameninţare: „Aşadar, fiţi vigilenţi şi nu vă lăsaţi surprinşi de nimic. S-a terminat cu liniştea”, spune propagandistul Kremlinului. „Dar ştiţi cui să-i cereţi explicaţii!”, adaugă el referindu-se la guvernele europene.

Incidentul cu drona căzută pe un bloc din Galaţi s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri. Joi, ambasadorul rus la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a anunţat că a solicitat o întrevedere cu oficiali ai Ministerului de Externe, în cadrul căreia a cerut României „să trateze cu maximă seriozitate recomandarea de evacuare din capitala ucraineană a personalului lor diplomatic”. De asemenea, Rusia a cerut condamnarea atacului ucrainean de la Starobelsk şi a acuzat că diplomaţii români „nu au avut curajul să condamne atacul terorist sângeros”. 

De asemenea, premierul Ilie Bolojan avea programată vineri o vizită în Republica Moldova.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Primarul din Slatina, cercetat după ce a condus o motocicletă fără a avea permis de conducere

Primarul din Slatina, cercetat după ce a condus o motocicletă fără a avea permis de conducere

Bucureşti: Patru poliţişti rutieri, în arest la domiciliu după ce ar fi primit 10.000 de lei şi 50 de euro mită pentru a accepta declaraţiile false ale unei femei/ Ea a susţinut că a condus o maşină implicată într-un accident, nu fratele său, care era bău

Bucureşti: Patru poliţişti rutieri, în arest la domiciliu după ce ar fi primit 10.000 de lei şi 50 de euro mită pentru a accepta declaraţiile false ale unei femei/ Ea a susţinut că a condus o maşină implicată într-un accident, nu fratele său, care era bău