in ,

Dronă prăbuşită în Galaţi – Radu Miruţă: Drona a zburat la o altitudine insuficientă, astfel încât avioanele de vânătoare să poată fi sub dronă şi să tragă în sus pentru a nu se duce proiectilul înspre zona populată

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a afirmat că, din momentul în care a pătruns pe teritoriul României, drona căzută la Galaţi a zburat la o înălţime redusă, iar avioanele de vânătoare nu au putut să se poziţioneze sub ea pentru a trage şi a nu îndrepta proiectilul către o zonă populată.

Radu Miruţă a declarat, vineri seară, că drona rusească a zburat pe teritoriul României timp de patru minute, dar că înălţimea de zbor a fost una redusă, iar avioanele de vânătoare nu au putut trage fără să pună în pericol zonele populate.

”De ce nu a fost drona doborâtă? Tot aud întrebarea asta azi. A mers în spaţiul aerian românesc patru minute îndreptându-se înspre un oraş populat. Avioanele de vânătoare au avut aprobare să tragă. Drona a zburat la o altitudine insuficientă, astfel încât avioanele de vânătoare să poată fi sub dronă, să tragă în sus pentru a nu se duce proiectilul înspre zona populată. Acest lucru nu s-a întâmplat”, a explicat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă.

El a oferit precizări cu privire la diferenţa faţă de situaţia din urmă cu o lună când o dronă a pătruns pe teritoriul României, dar nu a explodat.

”V-am informat atunci că se vor muta nişte capabilităţi suplimentare, radarul pe care l-am mutat după situaţia de acum o lună, când nu văzusem drona. Aseară, radarul a văzut drona venind şi a justificat mutarea şi prezenţa acolo, însă nu a existat capabilitate pentru ca această dronă să fie interceptată. Cu privire la sistemul pentru care am auzit întrebări că am anunţat că va veni un sistem nou care are performanţe majore: Da, ce am spus atunci este adevărat, acel sistem a fost integrat. Însă se adresează unei alte zone din Dobrogea decât celei de aseară de la Galaţi”, a declarat Radu Miruţă.

El a afirmat că numărul scenariilor în care o dronă intră neobservată pe teritoriul românesc este mai mic, dar că acest număr nu poate fi zero.

”Şi nu doar în România este asta, nefolosind ca o scuză, ci la nivel tehnic, capabilităţile de luptă antidronă sunt rare şi insuficient existente pentru a acoperi absolut orice scenariu”, a adăugat Radu Miruţă.

O dronă de tip Geran 2, de provenienţă rusească, s-a prăbuşit vineri noaptea pe un bloc din Galaţi, incidentul fiind urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului.

Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital. Alte două au făcut atacuri de panică.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ministerul Apărării a semnat noi contracte SAFE – Se vor achiziţiona aproape 300 de maşini de luptă pentru infanterie, sisteme antidronă, nave de patrulare maritimă şi vedete de intervenţie pentru scafandri

Radu Miruţă, despre ”narativele” că drona căzută la Galaţi nu ar fi rusească: Îi invit pe toţi să vină la sediul Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei unde să caute numărul de serie de pe produsele realizate în Rusia