Ce a urmat? Între 2004 și 2024 am avut 2 președinți populiști, ambii realeși, care au semănat ură, vrajbă, clivaje și polarizare socială. Din păcate, nu în numele unor idei luminoase, ci din meschinăria, incultura și mediocritatea care i-au împins spre egoism și conservarea propriei puteri. Țesătura coeziunii sociale, și așa fragilă, a fost distrusă programatic, iar partidele politice – singurele organisme ale democrației reprezentative – demolate (nu și fără propria contribuție) în percepția publică. Cu excepția PSD și UDMR, atât PNL, USR, AUR și SOS au alimentat aceste narative distructive.
Unde suntem azi? Ne-am aflat la un pas de ipoteza alegerii între un impostor cu aer mesianic și discurs utopic de grădiniță, care amestecă filosofii orientale, spiritualitate șamanică și pseudo-creștinism, și o alternativă isteric-incapabilă, debitând zglobiu sumedenie de prostii, pe lângă care Viorica Dăncilă poate trece lejer drept academician autentic. Însă CCR a decis ieri anularea alegerilor prezidențiale și reluarea întregului proces (pe scurt: anunțarea calendarului, constituirea BEC, liste de susținători, depunere de candidaturi, validarea acestora, campanie, turul 1, validarea finaliștilor, turul 2, validarea viitorului președinte).
Cum am ajuns aici? Cred că la 1857 s-au anulat ultima dată alegerile (pentru divanul ad-hoc din Moldova, după frauda mărturisită în corespondența sa de Nicolae Vogoride, care se opunea ideii unioniste ce îl va aduce pe tronul comun pe Cuza, doi ani mai târziu). ATENȚIE! Tot desecretizarea documenrelor și reacția Marilor puteri (Anglia și Franța) au dus la refacerea scrutinului. Ironic, nu? 167 de ani mai târziu, asistăm la un coșmar legal, instituțional și constituțional. Un stat eșuat, unde acțiunea unui vecin ostil a putut trimite în finală, prin metode cibernetice, un bizar și confuz simpatizant, deopotrivă al fascismului (legionarismului) și comunismului (naționalizărilor de tot soiul), în contextul unui lung șir de bâlbe ale autorităților numai „România normală” nu este. Sau, în niciun caz, „educată”.
De ce această hotărâre? Cu sau fără temei, CCR a fost nevoită să repare efectele incompetenței altor instituții. O hotărăre excelțională într-o situație excepțională. Un organism politico-jurisdicțional, menit să asigure echilibrul constituțional, putea invalida și rezultatul final, câtă vreme anunțatul câștigător nu își putea justifica vreo cheltuială, așa cum prevăd reglementările electorale. Iar problemele privind documentațiile financiare sunt temei de invalidare a mandatului, în toate alegerile de la noi. Însă ecourile sociale ar fi fost mult mai ample, la fel ca și unda de șoc. Totuși, pe lângă ipoteza neverosimilă a unui ROexit, provocările reale în această tulburare majoră, care a determinat decizia CCR, țineau de două zone: cea economică și cea strategică. Neîncrederea piețelor financiare ar fi putut/ar putea bloca finanțarea deficitului (cauzat în cea mai mare măsură de PNL și USR), astfel încât plata pensiilor și salariilor chiar să devină o problemă reală. Asta pentru că investitorii caută stabilitatea, nu opusul ei, iar evaluările și le fac din declarațiile publice ale competitorilor, nu din presupuneri privind conduita ulterioară a acestora, odată ajunși la Cotroceni. În paralel, sprijinul direct sau indirect, venit pe filieră rusă pentru Călin Georgescu, a condus la un meci final periculos din perspectivă geopolitică. Am rezerve că vecinul răsăritean ar avea vreodată spioni atât de ridicoli, însă ar susține bucuros orice idiot util, capabil să producă panică și destabilizare. Doar el a inventat conceptul de „maskirovka”. România nu își putea permite să continue ignorarea evidenței.
Decizia istorică și (sper că) irepetabilă. În ciuda tuturor scandalurilor și nemulțumirilor populare, un ipotetic și contrafactual tur doi Ciolacu-Simion ar fi privit drept autentic „festival al democrației” prin comparație cu ce era să avem. Așa că să nu uităm vinovatul principal: continuarea prolifică a dezvoltării României, in condiții de stabilitate și predictibilitate, a fost distrusă prin deciziile și piruetele politico-electorale ale PNL din ultimele 6 luni. Dar nici frustrarea oamenilor nu trebuie ignorată sau batjocorită. Rezultatul primului tur se datorează și faptului că PSD și PNL nu au răspuns unor preocupări legitime, cărora doar controversatul protagonist al finalei anulate le-a dat glas: teama de război, nivelul de trai și siguranța zilei de mâine, atitudinea în relația cu Bruxelles-ul. Până astăzi ne-am aflat în postura alegerii între continuarea unui drum verificat – cel euro-atlantic – și cel complet necunoscut – oriunde ar duce el. De aceea întreaga politică trebuie să fie mai responsabilă ca niciodată. Pe de o parte, o țară fără partide, cu toate păcatele lor, nu este o democrație. Și nici nu va fi! Pe de alta, nici CCR nu va putea anula alegerile ori de câte ori un „providențial” va emite câte un melanj de truisme și banalități, într-un mediu online din ce în ce mai greu de gestionat. Singura soluție stă în educație și pace socială. Adică exact lucrurile distruse de Băsescu și Iohannis.
Ultimul își prelungește sejurul cu câteva luni, până va fi gata palatul din Aviatorilor.
