Potrivit unui sondaj comandat de canalul CNN, 55% dintre persoanele chestionate susţin că expulzările de migranţi ale administraţiei Trump “merg prea departe”. O creştere de zece puncte procentuale în raport cu o precedentă anchetă derulată în februarie.
O majoritate a celor chestionaţi – 57% – se declară împotriva proiectelor de creare a zeci de mii de locuri în centre de detenţie, faţă de 26% care le susţin.
Un alt sondaj realizat pentru canalul CBS stabileşte că 56% dintre persoanele intervievate estimează că administraţia Trump vizează cu prioritate migranţi care nu sunt “infractori periculoşi”, faţă de 47% cu o lună mai devreme.
Potrivit aceleiaşi anchete sociologice, 49% dintre americani susţin măsurile radicale privind migraţia dorite de Donald Trump, în scădere cu zece puncte procentuale în comparaţie cu luna februarie şi cu cinci în comparaţie cu iunie.
Printre simpatizanţii republicani în schimb, susţinerea pentru expulzările masive rămâne aproape unanimă, la nivelul de 91%.
Donald Trump a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale una dintre priorităţile celui de al doilea mandat şi este adeptul unei linii dure după revenirea sa la putere, în ianuarie.
El şi-a exprimat satisfacţia duminică, într-un mesaj publicat pe platforma sa Truth Social, că a “relansat complet o mare ţară” în “şase luni”.
“În urmă cu un an, ţara noastră era MOARTĂ, aproape fără speranţă de renaştere. Astăzi, SUA sunt ţara cea mai respectată din întreaga lume”, a postat Trump.