Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA) a condamnat ferm, miercuri, amenințările și actele de intimidare îndreptate împotriva agenției de presă sârbe Tanjug, membră a EANA, și a angajaților acesteia, subliniind că amenințările și intimidarea jurnaliștilor sunt inacceptabile, indiferent de eventualele dezacorduri privind deciziile editoriale.
‘Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA) condamnă ferm amenințările și actele de intimidare îndreptate împotriva membrului nostru, agenția de presă sârbă Tanjug, și a angajaților acesteia, în urma alegerilor parlamentare din 25 octombrie 2026’, a transmis Consiliul de Administrație al EANA într-un comunicat.
‘În urma relatărilor din noaptea alegerilor, Tanjug a informat EANA că angajații și conducerea agenției au primit amenințări grave. EANA consideră inacceptabile amenințările și actele de intimidare la adresa jurnaliștilor, indiferent de eventualele dezacorduri privind deciziile lor editoriale.
EANA își exprimă solidaritatea cu jurnaliștii de la Tanjug și solicită autorităților sârbe să investigheze aceste amenințări cu promptitudine și în mod amănunțit. De asemenea, face apel la actorii politici de toate orientările să respingă în mod clar intimidarea lucrătorilor din mass-media și să contribuie la desfășurarea unei dezbateri publice calme.
‘Un peisaj mediatic liber și pluralist depinde de posibilitatea jurnaliștilor de a relata fără teamă, inclusiv atunci când materialele lor sunt contestate’, se arată în comunicat.
Luni seara și în noaptea precedentă, redacțiile postului de televiziune K1 și ale agenției de presă Tanjug au primit o serie de amenințări extrem de grave, care au fost raportate autorităților competente.
Din cauza amenințărilor, conducerea a decis ca posturile K1 și Tanjug TV să suspende transmisiunile în direct marți, în timp ce angajații agenției de presă Tanjug au lucrat de acasă, a transmis agenția sârbă de presă.


