in ,

Ebola /Amploarea epidemiei ar putea depăși ”de două până la patru ori” estimările

Ebola /Amploarea epidemiei ar putea depăși ”de două până la patru ori” estimările

Amploarea epidemiei de Ebola din Republica Democrată Congo (RDC) ar putea depăși ”de două până la patru ori” estimările oficiale, a precizat marți Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit AFP.

”Conform estimărilor noastre (…) amploarea epidemiei reprezintă de cel puțin două până la patru ori numărul cazurilor recenzate”, a anunțat în fața presei Chikwe Ihekweazu, directorul programului pentru situații de urgență din cadrul OMS, precizând și că abilitatea organizației de a ”detecta cazurile sporește și se îmbunătățește pe zi ce trece”.

Decretată în urmă cu două luni, epidemia de Ebola din RDC a făcut, conform statisticilor oficiale, peste 700 de morți din cele 2.000 de cazuri confirmate.

Declarată în provincia Ituri (nord-est), la frontiera cu Sudanul de Sud și cu Uganda, s-a extins deja în alte patru provincii: Nord-Kivu, Sud-Kivu, Tshopo și Haut-Uélé. Douăzeci de cazuri au fost inventariate în țara vecină Uganda.

”Este vorba despre cea de-a treia cea mai importantă epidemie de Ebola înregistrată vreodată și cea care cunoaște cea mai rapidă extindere într-o singură lună dintre toate epidemiile de Ebola pe care le-am gestionat până acum”, a avertizat Ihekweazu, care a revenit dintr-o deplasare în RDC.

Potrivit lui, ”în ciuda progresului înregistrat, epidemia continuă să devanseze eforturile de răspuns ale autorităților naționale, a partenerilor internaționali, inclusiv a OMS și a comunităților cele mai grav afectate”.

Constatarea ”cea mai alarmantă” este, din perspectiva oficialului OMS, faptul că ”multe dintre noile cazuri semnalate sunt persoane decedate în sânul comunităților lor, care nu au ajuns niciodată într-un centru medical și nici nu au primit îngrijiri”.

”Trebuie să detectăm cazurile mai devreme. Trebuie să consolidăm și să accelerăm monitorizarea persoanelor de contact. Trebuie să facem astfel încât centrele sanitare să fie accesibile, sigure și demne de încrederea comunităților pe care le deservesc”, a adăugat el, precizând că 90% din cazuri sunt în continuare detectate în Ituri.

Printre aspectele pozitive, Ihekweazu a menționat că rata de urmărire a contactelor se apropie azi de 80%, că sunt disponibile 700 de paturi pentru tratarea bolnavilor și că numărul laboratoarelor a crescut de la unu la 14.

În plus, a reamintit că două tratamente sunt în prezent testate la fața locului și că Institutul național de cercetare biomedicală (INRB) din Kinshasa, agenția franceză ANRS MIE și ONG-ul Alima urmează să anunțe în curând începerea unui studiu clinic privind profilaxia post-expunere (PPE), bazată pe medicamentul antiviral Obeldesivir, care se adresează persoanelor intrate în contact cu cazuri confirmate.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Federația Silva susține că unele prevederi din Codul silvic sunt interpretate eronat de Garda Forestieră

Federația Silva susține că unele prevederi din Codul silvic sunt interpretate eronat de Garda Forestieră