Echipa lui Elon Musk blochează accesul funcționarilor publici la datele angajaților federali

De la preluarea mandatului în urmă cu 11 zile, președintele Donald Trump a început o transformare guvernamentală majoră, concediind sute de funcționari publici ca prim pas în reducerea birocrației și instalarea mai multor loialiști în funcții cheie, potrivit Reuters.

Musk, patronul Tesla și CEO-ul X, desemnat de Trump pentru a reduce numărul de angajați din administrația federală de 2,2 milioane de persoane, a acționat rapid pentru a-și plasa apropiați la conducerea agenției Office of Personnel Management (OPM).

Oficialii din cadrul agenției, care au vorbit sub protecția anonimatului, au spus că angajaților din OPM le-a fost revocat accesul la unele dintre sistemele informatice ale agenției.

Aceste sisteme includ o vastă bază de date numită Enterprise Human Resources Integration, care conține informații sensibile precum datele de naștere, numerele de securitate socială, evaluările, adresele de domiciliu, gradele de salarizare și vechimea în muncă ale angajaților guvernamentali.

Funcționarii afectați pot în continuare să acceseze funcții de bază, cum ar fi e-mailul, dar nu mai pot vizualiza datele care acoperă toate aspectele forței de muncă federale.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Donald Trump și Benjamin Netanyahu se întâlnesc marți la Casa Albă

Nissan reduce costurile cu 2,6 miliarde de dolari la nivel global: Oferă pachete de plecare voluntară şi reduce numărul turelor la fabrici din SUA