Echipa SUA, care fără starurile din NHL nu a câştigat titlul mondial din 1933 şi nu a jucat finala din 1950, a dispus în penultimul act de echipa gazdă, Suedia, cu scorul de 6-2.
Americanii au în palmares şi două titluri olimpice, obţinute în 1960 şi 1980, iar ultima medalie mondială datează din 2021 (bronz).
Elveţia, vicecampioana mondială, a surclasat cu 7-0 formaţia Danemarcei, în cealaltă semifinală de la Stockholm, Nino Niederreiter remarcându-se cu o dublă.
Cele două gazde ale turneului de anul acesta, Suedia şi Danemarca, se vor înfrunta în meciul pentru bronz.