Echipele Veolia au finalizat, joi, lucrările cu caracter de urgenţă propuse şi implementate pentru reabilitarea şi modernizarea Staţiei de Tratare a Apei din Curtea de Argeş, pe fondul crizei apei potabile, din cauza infrastructurii critice, aflată într-o stare avansată de degradare. La începutul anului, Direcţia de Sănătate Publică Argeş a dispus oprirea apei potabile în Curtea de Argeş şi în trei comune, după ce în probele prelevate din reţeaua publică a fost descoperită Clostridium perfringens, o bacterie periculoasă.
Veolia România informează că echipele de specialişti ale companiei au intervenit, la solicitarea autorităţilor locale din Curtea de Argeş, în contextul declarării stării de alertă în localitate, pe fondul crizei apei potabile, pentru remedierea situaţiei.
“Această mobilizare urgentă a marcat începutul unei ample operaţiuni de reabilitare şi modernizare a Staţiei de Tratare a Apei Potabile (STAP) Cerbureni, transformând o infrastructură critică, aflată într-o stare avansată de degradare, într-un sistem capabil să asigure apă potabilă la standarde europene de calitate pentru locuitorii din Curtea de Argeş şi localităţile limitrofe”, se arată într-un Raport al companiei.
Potrivit sursei citate, joi, lucrările cu caracter de urgenţă propuse şi implementate de companie au fost finalizate cu câteva zile înainte de termenul de execuţie asumat, de 78 de zile lucrătoare.
“Intervenţia a fost una de importanţă critică: instalaţia iniţială prezenta un grad avansat de uzură, componente esenţiale fiind degradate sau nefuncţionale, ceea ce periclita eficienţa procesului de filtrare şi decantare”, precizează compania.





Sursa citată arată că proiectul de reabilitare a staţiei a presupus, în această etapă, o restructurare a proceselor tehnologice şi înlocuirea componentelor vechi afectate de coroziune cu materiale durabile de ultimă generaţie (inox şi polietilenă de înaltă densitate – PEHD). Astfel, a fost realizat un sistem modern de filtrare rapidă, în condiţiile în care vechile panouri de comandă erau complet blocate şi nefuncţionale, iar spălarea filtrelor se efectua “rudimentar”, în totalitate manual.
“Lucrările au fost organizate strategic pe două mari linii de tratare pentru a nu opri furnizarea apei în oraş. Procesul a inclus înlocuirea integrală a duzelor de filtrare (crepine) şi a straturilor filtrante cu nisip şi pietriş, alături de schimbarea completă a colectoarelor principale. Pentru o precizie maximă, au fost montaţi senzori automaţi de nivel şi turbiditate care monitorizează permanent parametrii apei. De asemenea, reconfigurarea reţelelor de conducte tehnologice a condus şi la optimizarea spaţiului de lucru”, explică reprezentanţii companiei.

De asemenea, modernizarea Staţiei a presupus monitorizare digitală în timp real, eliminându-se metodele empirice de verificare şi fiind instalate analizoare automate dedicate în puncte strategice cheie: apă brută, apă decantată şi apă filtrată, pentru un “control deplin şi instantaneu” asupra calităţii apei.
“Pentru creşterea randamentului şi a siguranţei operaţionale, proiectul a inclus înlocuirea suflantei şi revizia capitală a pompelor de spălare. Optimizarea energetică a reprezentat un pilon central, realizat prin integrarea convertizoarelor de frecvenţă în bucla de control a echipamentelor. Această tehnologie asigură reglarea turaţiei, diminuând considerabil consumul energetic şi oferind flexibilitate sistemului. Totodată atât bazinele de liniştire cât şi decantoarele au fost complet golite, curăţate, igienizate şi dezinfectate”, potrivit companiei.

Totodată, clădirea staţiei a fost supusă unui proces amplu de recondiţionare, prin hidrosablarea pereţilor şi realizarea de finisaje tehnice, măsură impusă de necesitatea strictă de a asigura condiţii optime de igienă şi dezinfectare, esenţiale pentru siguranţa procesului de tratare a apei.

Potrivit Veolia România, lucrările au început efectiv în 27 martie, iar prima etapă majoră a fost realizată printr-o operaţiune desfăşurată pe timp de noapte, în intervalul 27 martie, ora 22:00 – 29 martie, ora 02:00 (doar 28 ore de oprire a STAP), când a fost executat un provizorat tehnic complex pentru izolarea primelor patru filtre, permitând astfel demararea şantierului.

“În scopul repunerii în funcţiune a primei linii de filtre reabilitate a fost necesară şi cea de-a doua şi ultima oprire planificată, ce a avut loc în intervalul 19 – 20 iunie, tot pe timp de noapte (între orele 22:00 şi 06:00). Totodată, în acelaşi interval de numai 8 ore, au fost curăţate şi dezinfectate bazinele de apă filtrată, precum şi decantoarele din fluxul tehnologic al staţiei”, explică sursa citată.
Aceeaşi sursă menţionează că aceste opriri au fost analizate şi agreate în prealabil cu operatorul şi beneficiarul lucrărilor, fiind programate astfel încât impactul asupra consumatorilor să fie minim. Astfel, intervenţiile au fost planificate în zile de vineri, după ora 22:00, pentru a avea un impact cât mai mic asupra instituţiilor de învăţământ, unităţilor sanitare şi clienţilor casnici sau industriali.

“Pe parcursul implementării proiectului, echipele tehnice au gestionat cu succes provocări logistice neprevăzute, cum ar fi descoperirea a peste 800 de elemente suport crepină complet distruse de coroziune în interiorul filtrelor, care au trebuit tăiate şi înlocuite individual în regim de urgenţă. Adaptabilitatea echipei în faţa dificultăţilor neprevăzute a permis nu doar menţinerea ritmului, ci şi finalizarea proiectului înaintea termenului asumat”, adaugă aceeaşi sursă.
Potrivit aceleiaşi surse, impactul tehnic al acestei reabilitări este “imediat şi măsurabil”, în contextul în care turbiditatea apei “a scăzut substanţial”.

“Odată cu darea în exploatare a noilor tehnologii, performanţa procesului a înregistrat un salt calitativ major: turbiditatea apei filtrate a scăzut la o valoare de aproximativ 0.3 NTU (comparativ cu valori de ordinul zecilor de NTU la momentul T0). Această valoare demonstrează eficienţa noilor medii filtrante şi a sistemelor de dozare automate, asigurând atingerea parametrilor de potabilizare a apei, în acord cu prevederile legislaţiei în domeniu. Prin finalizarea acestei investiţii majore, STAP Curtea de Argeş elimină riscurile operaţionale pe termen lung şi securizează accesul la o resursă vitală, asigurând totodată comunităţii locale un sistem de potabilizare a apei constant, sigur şi conform standardelor de calitate”, mai notează compania.
Direcţia de Sănătate Publică Argeş a dispus, în luna februarie, oprirea totală a apei din cauza bacteriei Clostridium perfringens, descoperită în mai multe probe. Problemele au apărut în momentul începerii unor lucrări la Barajul de la Vidraru, când s-a golit apa din lac, iar apa ajunsă în staţie a devenit încărcată cu bacterii şi plină de nămol.
La sfârşitul lunii februarie, Guvernul a aprobat, în şedinţă, o derogare care autoriza autorităţile locale să aprobe, într-un termen cât mai scurt, finanţarea de obiective de investiţii noi, pentru soluţionarea situaţiei de urgenţă privind alimentarea cu apă din Curtea de Argeş, înainte de aprobarea bugetului local.
Locuitorii din Curtea de Argeş şi din trei comune apropiate s-au confruntat de la sfârşitul anului trecut cu o criză a apei potabile din cauza unor lucrări la barajul Vidraru, care au afectat grav instalaţiile din staţia de tratare a apei, ceea ce a dus la imposibilitatea potabilizării acesteia. La vremea respectivă, inspectorii sanitari au confirmat prezenţa bacteriei periculoase Clostridium perfringens, motiv pentru care au interzis consumul şi chiar folosirea apei în scop menajer sau pentru igiena personală.



