„FICSIMM solicită ferm noilor decidenţi evitarea unei majorări a taxelor care ar afecta în mod devastator IMM-urile din România. Acestea reprezintă coloana vertebrală a economiei naţionale şi generează peste 60% din locurile de muncă din sectorul privat. O creştere bruscă a poverii fiscale ar însemna nu doar scăderea capacităţii de investiţii şi inovare a IMM-urilor, ci şi falimentul a mii de afaceri mici şi mijlocii care deja operează la limita rentabilităţii, afectate de creşterile de taxe din ultimii ani, de costuri de operare din ce în ce mai mari şi lipsa forţei de muncă calificate”, se arată într-un comunicat al organizaţiei transmis vineri, informează Agerpres.
Potrivit sursei citate, creşterea taxelor, în absenţa unei reforme reale a aparatului administrativ şi a unei strategii fiscale coerente care să crească în primul rând nivelul de colectare, nu este o soluţie pentru că IMM-urile au nevoie de stabilitate, predictibilitate şi stimulente pentru digitalizare, eficienţă energetică şi inovare iar orice presiune fiscală suplimentară le-ar determina să renunţe la aceste direcţii esenţiale pentru viitor, ceea ce ar afecta nu doar dezvoltarea lor, ci şi capacitatea României de a-şi îndeplini angajamentele europene.
Federaţia aminteşte că IMM-urile româneşti se confruntă cu patru probleme structurale majore:
- eficienţă energetică scăzută,
- un nivel foarte mic de transformare digitală,
- un nivel foarte redus de inovare
- accesul extrem de dificil la finanţare, toate acestea ducând la o competitivitate slabă la nivel european, şi uneori chiar în lupta pentru supravieţuire pe plan naţional.
„Accesul IMM-urilor (şi nu numai) la fondurile europene nerambursabile trebuie accelerat, simplificat şi flexibilizat. România are încă printre cele mai scăzute rate de absorbţie eficientă a fondurilor UE destinate sectorului privat, din cauza birocraţiei excesive şi a întârzierilor în evaluare, contractare, implementare şi plată. O reformă reală a sistemului de gestionare a fondurilor europene este vitală pentru sprijinirea dezvoltării sustenabile a IMM-urilor, în special în zonele mai puţin dezvoltate”, se precizează în comunicat.
Arătând că, în perioada următoare, România trebuie să-şi definească o viziune naţională coerentă privind reindustrializarea sustenabilă, digitalizarea economiei şi consolidarea rezilienţei energetice, organizaţia susţine că IMM-urile trebuie să fie în centrul acestei viziuni, fiind actori-cheie în lanţurile valorice naţionale şi europene.
„Viitorul Pieţei Unice Europene nu poate fi construit fără implicarea IMM-urilor din toate statele membre. România trebuie să susţină măsuri concrete de eliminare a barierelor nejustificate, de armonizare a reglementărilor şi de sprijin activ pentru digitalizarea IMM-urilor, inclusiv prin crearea unui cadru fiscal şi legislativ favorabil internaţionalizării acestora. Este esenţial ca viitorul guvern să iniţieze, încă din primele luni de mandat, un Pact Naţional pentru Competitivitatea IMM-urilor, bazat pe colaborare între autorităţi şi mediul privat asociativ. Acest pact trebuie să includă un calendar concret de măsuri pentru debirocratizare, digitalizare, sprijin fiscal, acces la finanţare şi dezvoltarea competenţelor antreprenoriale”, subliniază documentul.
Apel la președinte și premier
FICSIMM face apel la noul preşedinte al României şi la viitorul guvern să transforme acest moment într-un restart economic, bazat pe parteneriat public-privat autentic şi pe politici publice adaptate nevoilor reale ale IMM-urilor. România nu are nevoie de mai multe taxe, ci de mai multă eficienţă, de mai multă transparenţă şi de mai multă încredere între stat şi antreprenori, susţine sursa citată.
„Mesajele transmise până în acest moment de noul preşedinte sunt încurajatoare, oferind semne că urmează o perioadă de reconstrucţie, de dialog şi de deschidere instituţională către cei care pot contribui efectiv la redresarea şi dezvoltarea sustenabilă a ţării. În acelaşi timp, transmit un apel clar şi ferm viitorului executiv: nu este suficient ca structurile asociative ale mediului privat să fie invitate la masă doar formal, pentru imagine. Este esenţial ca acestea să fie implicate real, constant şi substanţial în procesul decizional. FICSIMM şi organizaţiile similare nu doresc un dialog mimat, simulat, cu uşi închise şi concluzii redactate înainte de consultare. Avem expertiza, datele din teren, legătura directă cu antreprenorii şi legitimitatea de a contribui activ la fundamentarea politicilor publice care afectează zeci de mii de IMM-uri. Cerem un dialog autentic, instituţionalizat, previzibil şi profesionist, care să se desfăşoare periodic, cu transparenţă şi cu impact concret asupra modului în care este guvernată economia”, a declarat Mirabela Miron, preşedinta FICSIMM, citată în comunicat.
Federaţia pentru Inovare şi Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) este o organizaţie patronală românească dedicată sprijinirii dezvoltării economice, sociale şi strategice a întreprinderilor mici şi mijlocii. FICSIMM este membră a confederaţiei patronale Concordia. De asemenea, FICSIMM susţine antreprenoriatul feminin şi tinerii antreprenori prin Organizaţia Femeilor Antreprenor (OFA).