Parlamentul Egiptului a aprobat miercuri patru acorduri pentru explorarea şi dezvoltarea unor zăcăminte de petrol şi gaze naturale, inclusiv un proiect în nordul Peninsulei Sinai, derulat de compania franco-britanică Perenco, transmite Reuters.
Guvernul egiptean încearcă să îşi majoreze producţia internă de energie, care nu mai reuşeşte să ţină pasul cu creşterea consumului, în timp ce tensiunile din Orientul Mijlociu afectează piaţa globală a gazelor naturale lichefiate (GNL).
Potrivit presei egiptene, acordurile vizează activităţi de explorare şi producţie în nordul Peninsulei Sinai, Delta Nilului, Marea Mediterană şi Deşertul de Est.
Unul dintre acorduri permite companiei de stat Egyptian Natural Gas Holding Company (EGAS) şi Perenco North Sinai Petroleum să exploreze perimetrul terestru Al-Fayrouz, situat în nordul Peninsulei Sinai.
Perenco, care operează concesiunea din nordul Sinaiului din 2014, a obţinut blocul Al-Fayrouz în iunie 2025, în cadrul licitaţiei internaţionale organizate de EGAS în 2024.
Compania intenţionează să realizeze o campanie seismică 3D şi să foreze prima sondă de explorare, deschizând astfel o nouă zonă de dezvoltare pentru operaţiunile sale din Egipt.
Decizia autorităţilor egiptene vine într-un context în care pieţele energetice rămân concentrate asupra riscurilor de securitate din Orientul Mijlociu.
Reuters relata în această lună că Iranul le-a cerut rebelilor Houthi din Yemen să fie pregătiţi să blocheze Strâmtoarea Bab el-Mandeb în cazul în care Statele Unite vor ataca infrastructura energetică iraniană, situaţie care evidenţiază vulnerabilitatea principalelor rute maritime utilizate pentru transportul energiei la nivel mondial.



