Elena Lasconi: ÎCCJ a respins recursurile făcute de gruparea din USR care a dorit să preia ostil controlul asupra partidului şi reconfirmă decizia BEC care interzice partidului să îi facă lui Nicuşor Dan campanie

Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, anunţă că ÎCCJ confirmă decizia BEC care interzice partidului să îi facă altui candidat campanie.

Elena Lasconi anunţă într-un comunicat oficial că ”Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile făcute de gruparea din USR, care a dorit să preia ostil controlul asupra partidului şi reconfirmă decizia BEC care interzice partidului să îi facă lui Nicuşor Dan campanie”.

”Adevărul şi dreptatea ies mereu la suprafaţă! Dar este important să luptăm pentru ele. Eu v-am demonstrat că am curaj să fac dreptate şi pentru mine, şi pentru colegii mei, şi pentru fiecare om din ţara noastră. Nu putem să ne batem joc de democraţie şi de reguli. Respectăm la virgulă regulile şi în USR, un partid care s-a născut exact pentru a apăra aceste valori democratice”, a declarat preşedinta Elena Lasconi după pronunţarea hotărârilor ICCJ.

Elena Lasconi le-a mulţumit ”celor care o sprijină în această perioadă dificilă şi care se implică pentru a duce o campanie electorală cu extrem de puţine resurse”.

Lasconi arată că a cerut instanţei să reconfirme decizia BEC care interzice partidului să îi facă altui candidat campanie. Instanţa, definitiv, prin hotărârile Înaltei Curţi, i-a dat dreptate, restabilind ordinea de drept.

PSD: Din disperare, Victor Ponta probează că nu are limite când e vorba să comită acţiuni ilegale în campania electorală. A furat bazele de date cu numere de telefon ale primarilor PSD şi le trimite mesaje mincinoase

Reuters scrie despre alegerile din România, subliniind că o victorie a lui George Simion ar putea izola România, ar face jocul Rusiei şi ar alunga investitorii