Elena Lasconi le transmite procurorilor să iasă de urgență cu explicații în cazul ‘profetului de debara’

„Este necesar ca procurorii să iasă public și să clarifice ce se întâmplă în cazul profetului din debara. Am ajuns în punctul în care suntem și pentru că instituțiile nu au vorbit cu cetățenii, și pentru că public nu s-au explicat lucruri. Au fost anulate alegeri și nimeni nu ne-a explicat nimic. Eu spun că e momentul ca instituțiile să redevină deschise cu cetățenii. Normal că oamenii-s furioși dacă nu li se vorbește”, susține Lasconi.

Ea spune că este nevoie de explicații de la Parchet, clare, la obiect, care să reclădească încrederea în autorități.

„Eu nu zic să vină cu probele în piața publică, ci să ne spună ce fac, ce au descoperit atât de nociv. Ce spun este exact ceea ce prevede și legea: instituțiile să aibă purtător de cuvânt, deci și Parchetul General, care să comunice constant cu cetățenii. Tăcerea instituțională a născut furie și e momentul să spunem stop. E momentul să avem dialog”, adaugă lidera USR.

Ea susține că o democrație funcțională înseamnă că instituțiile fac dreptate pentru toți, dar și comunică despre asta.

„După 10 ani în care dialogul a fost îngropat de Iohannis, este momentul să-l scoatem la lumină. Avem un drum complicat de parcurs, dar putem merge pe calea cea dreaptă cu calm, profesionalism și seriozitate”, a mai spus Elena Lasconi.

UPDATE – Explozie, neurmată de incendiu, într-un apartament din Iaşi, unde se făceau lucrări la centrala termică/ Trei persoane, transportate la spital/ 30 de oameni, evacuaţi

FOTO Gest controversat făcut de Călin Georgescu la ieșirea de la audieri: Este acuzat că ar fi imitat salutul nazist