Comanda Elveției pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, de fabricație americană, se confruntă cu întârzieri majore, de aceea Berna ar trebui să acționeze rapid pentru a identifica o altă opțiune, a declarat miercuri Urs Loher, șeful agenției elvețiene pentru achiziții în domeniul apărării, Armasuisse, transmite Reuters.
Elveția, stat neutru, trebuie să își ia mai în serios capacitățile de apărare, însă, în prezent, este marginalizată în cadrul discuțiilor internaționale, a afirmat Loher într-un interviu acordat cotidianului Neue Zürcher Zeitung.
Berna a declarat că anularea achiziției sistemului Patriot, produs de concernele americane Raytheon și Lockheed Martin, reprezintă acum o opțiune. Potrivit lui Loher, livrarea comenzii înregistrează în prezent ‘întârzieri masive’.
Washingtonul acordă prioritate Germaniei pentru livrarea unor sisteme Patriot destinate inițial Elveției, deși Berna recuperează o parte din avansurile plătite, a explicat Loher.
În acest an, Berna a început discuții cu producători din Franța, Israel și Coreea de Sud pentru achiziția unui sistem suplimentar de apărare antiaeriană. Dacă Elveția dorește să dispună de capacități operaționale înainte de anul 2030, o a doua achiziție este greu de evitat, a spus Loher.
Elveția trebuie să acționeze cu rapiditate pentru a aproba această a doua achiziție, întrucât ofertele ferme primite urmau să expire în luna februarie, așa încât oficialii elvețieni au solicitat prelungirea valabilității lor, a adăugat el.
Loher a atras atenția că achizițiile viitoare vor fi mult mai costisitoare, și că, în cazul în care comanda inițială a Elveției de cinci sisteme Patriot se va reduce și mai mult, se pune problema dacă această achiziție mai are sens.
În urma diferendelor legate de preț privitoare la o comandă de avioane de luptă americane, Elveția intenționează, ‘în măsura posibilului’, să cumpere direct de la producători, a spus Loher.
Potrivit lui, ‘în Elveția, conștientizarea mizelor de securitate rămâne în mod evident în urma realității europene’. ‘Astăzi, în străinătate, nimeni nu mai înțelege Elveția. Aproape că nu mai stă nimeni de vorbă cu mine’, a adăugat Loher.
‘Colegii mei din alte țări își rezolvă problemele împreună. Elveția este marginalizată’, a mai afirmat el.


