- În centrul reacției se află atitudinea USR față de decesul fostului președinte Ion Iliescu, în special opoziția față de declararea zilei de doliu național și refuzul participării la funeraliile de stat.
Ce a spus Boc?
Emil Boc nu îi menționează explicit pe cei din USR, însă mesajul edilului trebuie tradus prin prisma evenimentelor actuale și interpretat ca atare.
„Transmit condoleanțe familiei și celor apropiați fostului președinte Ion Iliescu.
Ion Iliescu a avut un rol important în orientarea României spre NATO și Uniunea Europeană.
Istoria va așeza fiecare lider politic la locul lui potrivit în istorie.
În aceste momente, respectul și decența față de un fost șef de stat cu ocazia funeraliilor naționale spune totul și despre NOI, ca stat democratic”, a spus Boc.
PSD a boicotat ședința de guvernare
Deputatul Sorin Grindeanu, președinte interimar al PSD, a anunțat public, printr-o postare fermă pe Facebook, că Partidul Social Democrat nu va mai participa la ședințele Coaliției până când liderii USR nu își vor revizui atitudinea și nu vor da dovadă de „maturitate politică” (subiectul pe larg, aici).