in ,

Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol

Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol

Plajele din Emiratele Arabe Unite – Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai – au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa.

Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Iran și Statele Unite.

Sunt în curs eforturi de izolare a scurgerii și de curățare a zonelor afectate.

Mai mulți localnici din Sharjah au afirmat că mirosul de petrol sau gaze se simte de câteva zile.

Ministerul mediului a insistat că nu există niciun pericol pentru sănătate.

Cercetătorul Wim Zwijnenburg, specialist în probleme de mediu în cadrul organizației olandeze de susținere a păcii PAX, susține că petrolul ajuns pe plajele emirateze s-a scurs din petrolierul Gem No 2, sub pavilion panamez, deținut de o companie din Taiwan. Nava lungă de 330 de metri a fost atacată în urmă cu două săptămâni, iar pata de petrol formată a ajuns acum la o lungime de circa 90 de km.

Agenția maritimă britanică UKMTO a raportat atacul, precizând că un proiectil a lovit petrolierul și a declanșat un incendiu la bord.

În apele afectate trăiesc specii de animale cum ar fi dugongii, delfinii și țestoasele de mare; recifele de corali, mangrovele și covoarele de alge formează habitate pentru numeroase specii de păsări și animale.

Poluarea în Golful Persic a crescut semnificativ din februarie, când SUA și Israelul au declanșat războiul cu Iranul.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Zeci de zboruri au fost anulate la aeroportul din Amsterdam din cauza vânturilor puternice

Zeci de zboruri au fost anulate la aeroportul din Amsterdam din cauza vânturilor puternice

Bihor/ Ilie Bolojan, la Oradea de Ziua Armatei Române: Le mulțumim militarilor care își fac datoria în fiecare zi

Bihor/ Ilie Bolojan, la Oradea de Ziua Armatei Române: Le mulțumim militarilor care își fac datoria în fiecare zi