in ,

Emisiunea ‘Festivalul baloanelor cu aer cald. Aerostate’ – de joi, în magazinele Romfilatelia

Emisiunea ‘Festivalul baloanelor cu aer cald. Aerostate’ – de joi, în magazinele Romfilatelia

Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, începând de joi, a emisiunii ‘Festivalul baloanelor cu aer cald. Aerostate’.

Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, emisiunea are în componență două mărci poștale (cu valorile nominale de 11 lei și 16 lei), o coliță dantelată (cu valoarea nominală de 32 lei) și un plic ‘prima zi’.

Pe cele două mărci poștale ale emisiunii sunt prezentate momente din ediții anterioare ale Festivalului baloanelor cu aer cald.

Pe colița emisiunii este redat aerostatul ‘Mihai Bravul’, care, pe 9 iunie 1874 a realizat primul zbor cu pasageri, deasupra Bucureștiului. Balonul a fost construit la Paris și transportat în România cu ajutorul comerciantului M. Villemont.

La bord s-au aflat ziaristul Grigore Ventura și însuși Villemont. Balonul s-a ridicat din grădina Mitropoliei și a plutit peste oraș, aterizând la circa 45 km distanță. Zborul a durat aproape o oră și a marcat începuturile aviației românești, precizează sursa citată.

În perioada 25-27 septembrie 2026, la Câmpu Cetății, județul Mureș, se va desfășura cea de-a XX-a ediție a Festivalului baloanelor cu aer cald, eveniment organizat de Asociația Sportivă ‘Nyaradballoon Sky Team’. Manifestarea reunește pasionați ai aeronauticii, echipaje și public dornic să descopere universul spectaculos al zborului cu balonul.

Emisiunea filatelică transpune în universul miniatural al mărcii poștale frumusețea și spectaculozitatea acestor aparate de zbor. Prin imagini sugestive, emisiunea evocă atmosfera festivalului și aduce un omagiu tradiției aeronautice, spiritului de aventură și pasiunii pentru zbor.

Emisiunea este disponibilă de joi, 10 septembrie a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și online.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Metrorex: Circulația trenurilor de metrou a fost reluată în condiții normale

Metrorex: Circulația trenurilor de metrou a fost reluată în condiții normale

Congresul Anual al Societății Europene pentru Organe Artificiale, pentru prima dată la Iași

Congresul Anual al Societății Europene pentru Organe Artificiale, pentru prima dată la Iași