in ,

Emmanuel Macron este așteptat la Damasc, potrivit președinției siriene

Emmanuel Macron este așteptat la Damasc, potrivit președinției siriene

Președintele francez Emmanuel Macron este așteptat în Siria, a anunțat duminică președinția siriană, fără a preciza data vizitei sale, care va fi prima a unui lider dintr-o putere occidentală de la sosirea la putere, la finalul lui 2024, a președintelui Ahmed al-Sharaa, transmit AFP și Reuters.

De asemenea, aceasta va fi prima vizită a unui președinte francez în Siria după cele efectuate de Nicolas Sarkozy în 2008 și 2009, înainte de ruptura provocată de reprimarea ‘primăverii arabe’ în 2011 de către regimul Bashar al-Assad.

Emirul Qatarului, Tamim ben Hamad Al-Thani, a fost la începutul lui 2025 primul șef de stat care l-a vizitat pe noul lider islamist sirian.

El a fost urmat în ianuarie 2026 de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și în aprilie de șeful statului ucrainean Volodimir Zelenski.

Macron va fi totuși primul lider al unei țări membre UE și primul lider al unei puteri occidentale care se deplasează la Damasc. El fusese deja primul lider occidental care l-a primit pe Ahmed al-Sharaa, în mai 2025.

Președinția siriană a precizat că liderul de la Elysee va fi însoțit de ”o delegație reunind investitori și reprezentanți ai companiilor franceze” pentru ”întărirea cooperării economice”. Ea a adăugat că discuțiile ”se vor referi la evoluțiile regionale și internaționale”.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Conferința partidului Alternativa pentru Germania (AfD) continuă la Erfurt

Conferința partidului Alternativa pentru Germania (AfD) continuă la Erfurt

Alba: Prima ediție a Găina Fest va avea loc pe 17 și 18 iulie, în cadrul Târgului de Fete

Alba: Prima ediție a Găina Fest va avea loc pe 17 și 18 iulie, în cadrul Târgului de Fete