in ,

Emmanuel Macron promite că nu va mai face politică după ce va părăsi Palatul Elysée

Emmanuel Macron promite că nu va mai face politică după ce va părăsi Palatul Elysée

Președintele francez Emmanuel Macron a dat asigurări, joi, că nu ”va mai face politică” după ce va părăsi Palatul Elysée în 2027, după zece ani la conducerea Franței, relatează agenția France Presse.

”Am făcut politică înainte și nu o voi face după aceea”, a spus Macron joi în timpul unei vizite la școala franceză din Nicosia, înaintea unui summit informal al Uniunii Europene.

El a adăugat că ”cel mai dur” lucru din ultima parte a celui de-al doilea mandat al său este să-și apere bilanțul, simultan cu găsirea ”energiei de a relua” lucrurile care ”nu au reușit”.

Șeful statului francez i-a răspuns unui elev care l-a întrebat când ”a dorit să fie președinte”. ”Mi-am iubit țara întotdeauna și sunt mereu interesat de viața țării mele, dar asta nu face din tine un președinte”, a răspuns Emmanuel Macron.

”Mi-am dorit ca ideile mele să se poată concretiza. Mi-am spus că putem schimba lucrurile mai bine și mai rapid și de aceea am lansat o mișcare politică, după care am ajuns la președinția țării”, a explicat președintele Franței.

Mandatele lui Emmanuel Macron au fost marcate de criza mișcării ”vestelor galbene”, declanșată la finalul lui 2018 și legată de revendicările privitoare la scăderea puterii de cumpărare, la măsurile de sprijinire masivă în contextul pandemiei de COVID-19 pentru a proteja economia și locurile de muncă și la adoptarea reformei sistemului de pensii, care a ridicat vârsta legală de pensionare în Franța la 64 de ani și a fost contestată masiv la nivelul societății.

Dizolvarea parlamentului de către Macron în 2024 a deschis o perioadă de instabilitate politică. De atunci, în Adunarea Națională (camera inferioară a parlamentului francez) nu există o majoritate, existând trei blocuri politice – tabăra prezidențială aliată, partidele de stânga și ecologiste și extrema dreaptă.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Statele Unite dezmint că vor să înlocuiască Iranul cu Italia la CM 2026

Fotbal: Statele Unite dezmint că vor să înlocuiască Iranul cu Italia la CM 2026

Doi morți și 14 răniți în atacuri rusești în sudul Ucrainei

Doi morți și 14 răniți în atacuri rusești în sudul Ucrainei