Erdogan cere țărilor cu influență să ignore ‘otrava’ Israelului: Atacurile israeliene au avut drept scop sabotarea negocierilor nucleare cu Iranul

#image_title

Luând cuvântul la o reuniune a miniștrilor de Externe din cadrul Organizației Cooperării Islamice de la Istanbul, Erdogan a îndemnat țările cu influență asupra Israelului să nu asculte „otrava” acestuia și să caute o soluție la probleme prin dialog, fără a permite un conflict mai larg, potrivit Reuters.

El a făcut, de asemenea, apel la țările musulmane să își intensifice eforturile pentru a impune măsuri punitive împotriva Israelului pe baza dreptului internațional și a rezoluțiilor Organizației Națiunilor Unite.

content-image

Ministrul de externe turc Hakan Fidan a acuzat sâmbătă Israelul că împinge regiunea către un ”dezastru total”, în ziua a noua a conflictului său cu Iran, transmit AFP şi Reuters.

”Israelul antrenează de acum înainte regiunea pe marginea unui dezastru total atacând Iranul, vecinul nostru”, a declarat şeful diplomaţiei turce în timpul unei reuniuni, la Istanbul, cu omologii săi din Organizaţia Cooperării Islamice (OCI).

”Nu există o problemă palestiniană, libaneză, siriană, yemenită sau iraniană, dar există în mod clar o problemă israeliană”, a subliniat Hakan Fidan.

El a lansat un apel la stoparea ”agresiunii fără limite” contra Iranului. ”Trebuie să împiedicăm ca situaţia să degenereze într-o spirală a violenţei ce ar periclita şi mai mult securitatea regională şi mondială”, a adăugat ministrul turc.

Ostilităţile între Israel şi Iran au intrat în a doua săptămână. Forţele israeliene au lovit ţinte strategice din interiorul Iranului, în timp ce Teheranul a răspuns cu atacuri cu rachete şi drone în special asupra oraşelor israeliene Tel Aviv şi Haifa.

La scurt timp după primul atac israelian, lansat pe 13 iunie, Iranul a respins acuzaţia conform căreia era pe punctul de a produce o armă nucleară, afirmând că programul său nuclear are exclusiv un caracter civil.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Siria anunţă arestarea unui văr al lui Bashar al-Assad

Vicepreşedintele Vance apără prezenţa trupelor la Los Angeles şi îl acuză pe guvernatorul Newsom de eşec în gestionarea imigraţiei