Franța are capacitatea de a se dota cu un nou avion de vânătoare până în 2040, a dat asigurări miercuri ministrul armatelor Catherine Vautrin după anunțul opririi proiectului avionului de luptă franco-german, FCAS, relatează AFP.
Cvasi-totalitatea celor 2,5 miliarde de euro angajate până în prezent pentru dezvoltarea FCAS ‘ne vor permite să continuăm să lucrăm la un avion de vânătoare în orizontul lui 2040’, a declarat ea în fața senatorilor, precizând că aceste investiții vor fi formate ‘50% din dezvoltare 100% suverană și 50% din dezvoltare în parteneriat’.
Ea a evocat de asemenea ‘angajamentul echipei Franței industriale’ în acest proiect, cu societățile ‘Dassault, Safran, Thales și tot ecosistemul’ francez care sunt ‘în momentul despre care vorbim, singura echipă din Europa cu capacitatea de a produce un avion de vânătoare de manieră total autonomă’.
‘Este evident un capital tehnic major pentru suveranitatea țării noastre’, a estimat ea.
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron au îngropat luni FCAS (Sistemul de luptă aeriană al viitorului), în pană de luni de zile pe fondul tensiunilor între cei doi constructori responsabili de proiect, Airbus și Dassault.
Lansat în 2017 de Paris și Berlin, cărora li s-a alăturat Spania doi ani mai târziu, FCAS ar fi trebuit să devină coloana vertebrală a puterii aeriene franceze și germane începând din anii 2040 și să înlocuiască pe termen lung Eurofighter Typhoon în Germania și Rafale, de la Dassault, în Franța.
Abandonarea sa este un eșec dur pentru europeni, care vor să-și întărească cooperarea în materie de apărare în fața amenințării ruse și și-au mărit semnificativ investițiile militare de la începutul războiului din Ucraina, comentează AFP.
De partea germană, un proiect alternativ la FCAS, coordonat de grupul european Airbus și vizând dezvoltarea unui avion de a șasea generație împreună cu alte companii germane și nu numai, urmează a fi oficializat joi la Berlin.


