Estonia şi Lituania anunţă că au notificat în mod oficial ONU cu privire la faptul că se retrag din Convenţia privind interzicerea minelor antipersonal, cu scopul de a-şi consolida apărarea în urma agresiunii ruse în Ucraina, relatează AFP.
Parlamentele celor trei ţări baltice, Lituania, Letonia şi Estonia, şi al Finlandei au autorixat ieşirea din Convenţia de la Ottawa.
În Polonia, unde Camera inferioară a Parlamentului a aprobat ieşirea din Convenţia de la Ottawa, Varşovia aştepată o undă verde a Senatului.
Vineri, ”la 27 iunie, la New York, Estonia a prezentat ONU instrumentele retragerii din Convenţia de la Ottawa”, a anunţat într-un comunicat pe site Ministerul eston de Externe.
”Retragerea din Convenţie decurge din situaţia securităţii în regiune, care s-a deteriorat din cauza agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, şi are la bază consideraţii imperioase de securitate naţională”, se arată în comunicat.
Un comunicat în care se anunţă ”retragerea Lituaniei” din Convenţia de la Ottawa a fost publicat, la puţin timp după aceea, de către ministrul lituanian de Externe Kestutis Budrys.
”Rusia lui (Vladimir) Putin este cea mai mare ameninţare existenţială pe termen lung la adresa Europei (…). Împotriva unor astfel de ameninţări, Lituania va lua toate măsurile neceare pentru a-şi apăra statul, populaţia şi fiecare centimetru de teritoriu NATO”, subliniază el.
Convenţia de la Ottawa din 1997 interzice folosirea, depozitarea, producţia şi transferul de mine antipersonal, concepute să fie îngropate sau ascunse la sol.
Ele sunt declanşate la contactul sau în apropierea uneipersoane şi pot ucide sau provoca răni grave.
Aceste dispozitive rămân adesea active după conflicte, împiedicând întoarcerea populaţei iîn zonele în care au fost desfăşurate.
Aceste decizii urmează să intre în vigoare la şase luni de la notoficare.