Muntele Etna este unic printre vulcanii tereștri, conform unui nou studiu, publicat la 7 aprilie în jurnalul JGR Solid Earth, care susține că acest vulcan s-a format într-un mod aparte, similar modului în care se formează munții vulcanici submarini de tip ”petit-spot” – vulcani submarini mici și tineri (descoperiți în 2006) care erup prin fisuri în plăcile tectonice aflate în subducție, în apropierea adâncurilor foselor oceanice, transmite miercuri Live Science.
Acești vulcani se formează departe de punctele fierbinți tradiționale, permițând magmei din mantaua superioară să iasă la suprafață, ceea ce oferă perspective unice asupra compoziției mantalei.
Dar, deși acești vulcani submarini sunt de dimensiuni reduse, de ordinul zecilor de metri, Etna are altitudinea de 3.403 metri.
”Acest lucru reprezintă un nou tip de vulcanism”, a declarat pentru Live Science Sarah Lambart, geolog la Universitatea din Utah, care însă nu a fost implicată în noul studiu.
Geologia împarte vulcanii în trei categorii, conform lui Sebastien Pilet, lector în geoștiințe la Universitatea din Lausanne, Elveția.
Vulcanii de pe dorsala medio-oceanică se formează acolo unde crusta oceanică se desprinde, iar magma de dedesubt se ridică pentru a forma o nouă crustă. Apoi, există vulcani intraplacă (formați în interiorul plăcilor continentale), cum ar fi caldera Yellowstone sau vulcanii care formează Insulele Hawaii, unde un ”punct fierbinte” în manta provoacă o zonă concentrată de erupții. În cele din urmă, există vulcani din zone de subducție, cum ar fi Muntele Rainier din Washington și Muntele Fuji din Japonia. Acești vulcani se formează pe scoarța continentală în interiorul continentului, dintr-o zonă de subducție, unde o placă oceanică împinge sub continent.
Muntele Etna, situat pe insula italiană Sicilia, nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii. Se află în apropierea locului unde placa africană alunecă sub placa eurasiatică, dar este chiar deasupra locului unde plăcile se întâlnesc, mai degrabă decât în interiorul continentului, ca majoritatea vulcanilor din zona de subducție. Din punct de vedere chimic, lava Muntelui Etna arată, de asemenea, ca lava vulcanilor de ”punct fierbinte”, chiar dacă nu există dovezi ale unui punct fierbinte sub ea.
Pe lângă toate acestea, evoluția Etnei a fost ciudată. La începuturi, Etna a erupt cantități mici de lavă bogată în silice. Mai târziu, a început să erupă multă lavă bogată în metale alcaline, precum potasiu și sodiu. Acest lucru este neobișnuit, conform lui Pilet. În mod normal, lava bogată în silice provine din rezervoare de magmă cu multă rocă topită, așa că erupe în volume mari, în timp ce lava bogată în metale alcaline provine din roci mai puțin topite din manta și, prin urmare, tinde să erupă în cantități mai mici.
Pentru a afla ce se întâmplă la Etna, Pilet și colegii săi au studiat geochimia straturilor de lavă de-a lungul istoriei vulcanului.
Ei au descoperit că lava Etnei pare să apară dintr-un strat de rocă topită din partea superioară a mantalei, cunoscut sub numele de zonă de viteză redusă, deoarece undele seismice încetinesc în aceste regiuni. Aceste zone de viteză redusă sunt probabil răspândite la scară largă, a spus Pilet, dar topitura ajunge rareori la suprafață. Ceea ce face Etna specială este amplasarea sa într-o zonă tectonică complicată. Placa în subducție nu se scufundă uniform sub placa eurasiatică, a spus Pilet. Ea este parțial blocată, ceea ce duce la plierea și deformarea rocilor. ”Pliurile permit magmei să se ridice”, a spus el.
Magma inițială a trebuit să călătorească din zona de viteză mică prin placa africană și a reacționat cu scoarța pe parcurs pentru a forma cantități mari de lavă bogată în silice, a spus Pilet. Scorța continentală este bogată în silice. După această trecere, un conduct mai direct de la manta la suprafață a adus la suprafață lavă alcalină mai puțin alterată din zona de viteză mică, dar în cantitate mai mică.
Această descoperire este interesantă, a spus Sarah Lambart, deoarece rolul interacțiunilor magmei cu litosfera, care include scoarța și mantaua superioară, în erupțiile vulcanice este insuficient explorat. Aceasta înseamnă că, deși Etna este unică, tipul unic de vulcanism pe care îl reprezintă ar putea indica fenomene mai răspândite.
”Litosfera ar putea avea de fapt un rol foarte important în a contribui, într-un fel sau altul, la activitatea magmatică pe care o vedem peste tot, nu doar pe Muntele Etna”, a mai subliniat ea.
