Numărul persoanelor fără adăpost în țările Uniunii Europene și în Regatul Unit este în creștere, fiind estimat la 1,4 milioane de persoane, cu o creștere a fenomenului în rândul persoanelor mai în vârstă, care se confruntă cu situații grave, transmite EFE.
Aceste realități au fost reliefate marți, la Paris, de Fundația pentru Locuințe și FEANTSA (Federația Europeană a Organizațiilor Naționale care Lucrează cu Persoanele fără Adăpost) în prezentarea ediției a 11-a a raportului lor anual despre precaritatea locuințelor din Europa.
Creșterea numărului persoanelor fără adăpost este în creștere în toate țările pentru care există date comparabile despre fenomen, cu cazuri deosebit de grave precum Irlanda, unde între 2014 și 2026 numărul persoanelor fără domiciliu fix a crescut cu 367 %.
Ultima estimare globală pentru întreaga regiune se referă la 2024, când bilanțul cetățenilor fără adăpost era de 1,3 milioane de persoane. Noile date, prin urmare, indică ‘o prăpastie care se lățește’ între ceea ce se întâmplă efectiv pe teren și angajamentele politice europene.
‘La cinci ani după Declarația de la Lisabona, provocarea nu mai este recunoașterea (problemei), ci transformarea recunoașterii în acțiune’, au declarat autorii studiului într-o prezentare pentru presă marți.
Pentru a face față acestei situații, chiar dacă competențele în domeniul locuințelor sunt naționale, UE are ‘marjă de manevră’, a susținut Manuel Domergue, director în cadrul Fundației pentru Locuințe.
În plus, în acest context de creștere a numărului persoanelor fără adăpost, soluțiile de găzduire devin din ce în ce mai insuficiente. Situația este agravată de fenomene precum politicile de austeritate, precum cele impuse în Finlanda, cu reduceri care au afectat sistemele de asistență și ONG-urile.
Alți factori care contribuie sunt și politicile migratorii, pentru că măsuri mai stricte, precum cele aplicate în Belgia, cresc numărul celor potențial afectați și le înrăutățesc contextul de viață.
În criza accesului la locuințe se vorbește adesea despre prăpastia generațională, dar problema precarității locuințelor nu afectează doar tinerii, ci și, într-un mod tot mai pronunțat, persoanele în vârstă, fără ca acest fenomen să primească suficientă atenție, motiv pentru care Fundația pentru Locuințe și FEANTSA au încercat să tragă un semnal de alarmă în acest raport.
Problema rezultă din două tendințe convergente: pe de o parte, scumpirea spectaculoasă a accesului la locuințe și, pe de altă parte, tendința de îmbătrânire a populației europene.
‘Se presupune adesea că persoanele în vârstă sunt relativ sigure în ceea ce privește locuința: proprietari de lungă durată, cu active acumulate de-a lungul timpului și ipoteci deja plătite. În medie, este adevărat’, au indicat responsabilii raportului.
‘Dar mediile ascund diferențele dintre grupuri: vârstnicii care experimentează lipsa adăpostului, chiriașii din sectorul privat expuși la piețe inaccesibile, proprietarii cu venituri mici din locuințe de calitate slabă, fără mijloace să le repare sau să se mute’, au adăugat aceștia.
Cu toate acestea, politicile privind îmbătrânirea rar iau în considerare locuința, iar cei aflați în situații vulnerabile sau deja fără adăpost se confruntă cu situații mult mai dificile din cauza pierderii progresive a autonomiei și a problemelor de sănătate, factori pentru care sistemele de cazare temporară și de asistență nu sunt deloc pregătite.
De fapt, dintre cele 23 de țări cu date comparabile privind lipsa adăpostului folosite în studiu pentru estimările globale și analizele individuale, doar 13 disociază datele pe grupe de vârstă.
Extrapolând, raportul estimează că există cel puțin 170.000 de persoane vârstnice fără adăpost în zona studiată (UE și Marea Britanie).
Această radiografie a situației arată, de asemenea, o variație ‘destul de spectaculoasă’ între țări, potrivit lui Margaux Charbonnier, responsabilă de proiecte în cadrul FEANTSA.
În Irlanda, spre exemplu, rata persoanelor vârstnice fără adăpost este de 1,6%, în Polonia este de 32,5%, iar în Ungaria de 44%.
În general, în Europa Centrală și de Est, lipsa cronică a locuințelor afectează mai mult persoanele mai în vârstă, cu foarte puține opțiuni de a depăși dificultățile, în timp ce în Europa de Vest profilul persoanelor fără domiciliu fix este mai tânăr, există mai mulți migranți și perioadele sunt mai scurte.
Pe baza acestor date, autorii studiului au făcut apel la instituții să ia măsuri, cum ar fi un plan european de locuințe accesibile sau alocarea de resurse pentru combaterea lipsei de adăpost până la 5% din cheltuielile sociale.
