in ,

Eveniment dedicat rolului Uniunii Scriitorilor în cultura română – luni, în Sala Oglinzilor a Casei Monteoru

Eveniment dedicat rolului Uniunii Scriitorilor în cultura română – luni, în Sala Oglinzilor a Casei Monteoru

Uniunea Scriitorilor din România anunță organizarea luni, 28 septembrie, de la ora 18:00, în Sala Oglinzilor a Casei Monteoru din București, a evenimentului ‘Importanța Uniunii Scriitorilor din România pentru cultura română. Tradiție și actualitate’.

Dezbaterea, la care vor participa personalități literare, culturale și ale scenei publice din țara noastră, va aduce în discuție rolul pe care Uniunea Scriitorilor din România l-a avut și continuă să îl aibă în cultura română, raportul dintre tradiția unei instituții cu o istorie îndelungată și provocările prezentului, precum și locul scriitorului și al organizațiilor profesionale într-un peisaj cultural aflat în continuă schimbare, transmite Uniunea Scriitorilor pe Facebook.

Întâlnirea are o semnificație deosebită prin locul în care se desfășoară, timp de câteva decenii, Casa Monteoru, de pe Calea Victoriei nr. 115, găzduind sediul Uniunii Scriitorilor din România, ca unul dintre reperele vieții literare bucureștene.

După retrocedarea clădirii, în 2013, Uniunea și-a continuat activitatea într-un alt sediu, însă Casa Monteoru a rămas puternic legată de memoria instituției și de istoria literaturii române postbelice.

‘Prin disponibilitatea actualilor administratori ai Casei Monteoru de a găzdui din nou evenimente ale Uniunii Scriitorilor, întâlnirea din 28 septembrie marchează o revenire simbolică într-un spațiu care a făcut parte, vreme îndelungată, din viața de zi cu zi a scriitorilor români’, transmite Uniunea Scriitorilor.

Evenimentul se înscrie în seria inițiativelor prin care Uniunea Scriitorilor din România își propune să readucă în atenția publicului nu doar literatura contemporană, ci și memoria instituțională și spațiile care au contribuit la formarea vieții literare românești.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cutremur cu magnitudinea 5,1 în estul Turciei (EMSC)

Cutremur cu magnitudinea 5,1 în estul Turciei (EMSC)

Pakistan: Capitala se baricadează înaintea unei manifestații prevăzute în susținerea fostului premier Imran Khan, aflat în închisoare

Pakistan: Capitala se baricadează înaintea unei manifestații prevăzute în susținerea fostului premier Imran Khan, aflat în închisoare