Raul Pop, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, a afirmat că statul nu are suficiente resurse faţă de provocările pe care trebuie să le administreze. El a adăugat că sunt situaţii în care încălcarea legislaţiei este mai rentabilă decât respectarea ei şi a precizat că multe dintre modurile în care este aplicată politica de mediu la nivel local nu prea lasă loc de optimizări.
Raul Pop a declarat, joi, în cadrul evenimentului News.ro – Competitive Sustainability Summit – Strategy. Resilience. Growth, că statul nu face un efort mai mare pentru a pregăti tranziţiile graduale.
”Statul român nu face şi asta sunt primul să o recunosc, nu face un efort suficient de mare în a pregăti tranziţii graduale. Noi şi când implementăm lucruri cumva la nivel de politică europeană, o facem foarte târziu cu consultări pe repede înainte, partenerii noştri de dialog din societatea de business sau din autorităţile publice locale, nici ei nu au foarte mult timp ca să digere informaţia nouă şi implicaţiile care vor urma şi asta, în general, ne face rău tuturor. Pentru că atunci când faci iei o decizie la criză, pentru că ai întârziat, este cel mai scump moment în care poţi să iei decizia respectivă. Nu mai ai nicio posibilitate de alegere”, a afirmat secretarul de stat de la Ministerul Mediului.
El consideră şi că statul nu are suficiente resurse faţă de provocările pe care trebuie să le administreze.
”Statul nu are suficiente resurse faţă de provocările pe care trebuie să le administreze. (…) Avem situaţii în care încălcarea legislaţiei este mai rentabilă decât respectarea ei, inclusiv dacă vine vorba şi de o amendă, iar asta trebuie schimbat şi este extrem de greu să schimbi, de exemplu, nivelul unor costuri de mediu, pentru că întotdeauna va fi invocat acest jolly-joker care este rată de suportabilitate a cetăţeanului, pe de altă parte, multe dintre modurile în care este aplicată politica de mediu la nivel local, nu prea lasă loc de optimizări”, a mai transmis Raul Pop.
El a mai precizat că există un instrument folosit prea puţin faţă de potenţialul său şi anume reţeaua naţională de măsurare a calităţii aerului.
”În afară de situaţiile absolut acute, punctuale în care există o jenă pronunţată la nivelul comunităţii şi ies zece oameni în stradă să se plângă că nu pot deschide geamul pentru că pute, în rest, la nivel naţional, noi toţi suntem ok cu un nivel de ăsta mediocru de performanţă. Şi asta ne încurcă foarte tare şi ne creşte foarte tare costurile de a schimba lucruri”, a mai afirmat secretarul de stat de la Ministerul Mediului.
