in ,

Excedentul comercial agroalimentar al UE a crescut cu 43% în februarie, comparativ cu ianuarie

Excedentul comercial agroalimentar al UE a crescut cu 43% în februarie, comparativ cu ianuarie

Excedentul comercial agroalimentar al UE a crescut în luna februarie până la 4,4 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un avans de 43% față de luna ianuarie, grație în principal valorilor mai scăzute ale importurilor, arată cel mai recent raport privind comerțul agroalimentar al UE, publicat marți de Comisia Europeană.

Cu toate acestea, pe primele două luni ale anului, excedentul comercial agroalimentar cumulat al UE a rămas stabil, la 7,4 miliarde de euro, în concordanță cu aceeași perioadă din 2025, ca urmare a unei performanțe mai slabe în unele sectoare.

În luna februarie 2026, exporturile agroalimentare ale UE au ajuns la 18,8 miliarde euro, cu 6% mai mult decât în luna ianuarie 2026, dar în scădere cu 4% față de luna februarie 2025. Exporturile cumulate în perioada ianuarie-februarie 2026 s-au ridicat la 36,5 miliarde euro, o scădere de 5% (sau 2,1 miliarde euro mai puțin) comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Marea Britanie a rămas principala destinație de export, deși livrările s-au redus cu 336 de milioane euro (-4%), din cauza valorilor și volumelor mai scăzute la carnea de porc și la cereale. În general, exporturile de fructe și de fructe cu coajă lemnoasă au crescut cu 8%, pe primul loc aflându-se merele și perele, în timp ce produsele necomestibile au înregistrat o creștere de 10%.

Importurile agroalimentare ale UE au scăzut până la 14,5 miliarde euro în februarie 2026, un declin cu 1% de la o lună la alta și cu 5% în ritm anual, importurile cumulate pentru perioada ianuarie-februarie 2026 scăzând cu 7% (sau 2,2 miliarde euro) comparativ aceeași perioadă din 2025. Cele mai mari scăderi ale importurilor au fost în produsele din cacao, cereale și semințe oleaginoase. întrucât importurile de carne de vită și mânzat, fructe și fructe cu coajă lemnoasă, precum și de margarină și de alte uleiuri și grăsimi au înregistrat creșteri. Cea mai mare scădere a fost înregistrată de importurile din Coasta de Fildeș, care s-au redus cu 29% (-498 de milioane euro). În schimb, importurile din Vietnam au crescut cu 214 milioane euro (31%), în mare parte din cauza creșterii importurilor de cafea.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Vizita lui Trump în China nu a condus la o schimbare a politicii SUA față de Taiwan, asigură Rubio

Vizita lui Trump în China nu a condus la o schimbare a politicii SUA față de Taiwan, asigură Rubio

Deși rănit, ayatollahul Mojtaba Khamenei este tot mai implicat în conducerea Iranului, estimează Washingtonul

Deși rănit, ayatollahul Mojtaba Khamenei este tot mai implicat în conducerea Iranului, estimează Washingtonul