Exercițiul ‘MOBEX București – Ilfov 26’, destinat verificării stadiului pregătirii populației pentru apărare, se va desfășura în perioada 5 – 12 octombrie, anunță miercuri Ministerul Apărării Naționale.
Potrivit MApN, o parte dintre rezerviștii cu domiciliul în București și în județul Ilfov se vor prezenta la unitățile stabilite doar la data înscrisă în ordinul de chemare pentru a participa, pe durata unei zile, la secvențe de pregătire.
Ordinele pentru chemarea rezerviștilor vor fi înmânate de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 446/2006, rezerviștii au obligația să participe la antrenamentele și exercițiile de evaluare a rezervei.
De asemenea, angajatorii au obligația de a asigura prezența rezerviștilor salariați prin acordarea unui concediu suplimentar plătit, cu durata de o zi, în baza adeverinței eliberate de centrul militar.
Exercițiile de tip MOBEX se planifică și se organizează în fiecare an, vizând, în principiu, până la zece județe.
În cadrul acestora este verificat modul de realizare a completării cu resurse umane și materiale a structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, precizează MApN.
Ultimul exercițiu de mobilizare în București și județul Ilfov a avut loc anul trecut și a inclus, pentru minimizarea impactului socio-economic, doar o parte dintre unitățile dislocate în zonă.
Anul acesta sunt planificate unitățile militare care nu au fost verificate în cadrul exercițiului de mobilizare MOBEX B-IF-25.
”Pentru a evita dezinformarea și știrile false care ar putea fi răspândite în legătură cu aceste activități, reiterăm că astfel de exerciții au caracter de rutină și recomandăm cetățenilor să se informeze din surse oficiale”, transmite Ministerul Apărării.


