În centrul luptei împotriva traficului de persoane se află sprijinul victimelor, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, Jorn van Rij, expert în combaterea acestui fenomen.
El a prezentat proiectul Escape Truck – un camion în interiorul căruia sunt ilustrate situații inspirate de cazuri reale de trafic de persoane – care are ca scop creșterea conștientizării și a empatiei privind exploatarea ființelor umane.
Jorn van Rij a spus că Escape Truck, proiect început în 2022, a fost o soluție pentru polițiștii implicați în asemenea cazuri.
‘Am observat că, atunci când facem investigații pe tema exploatării sexuale, multe dintre victimele care făceau prostituție forțată în Olanda, de exemplu, nu voiau să coopereze cu noi, nu se percepeau ca fiind victime. Nu era vorba că nu cooperau doar cu poliția, dar nici cu cei implicați în inițiative ale societății civile, care voiau să le susțină ca să iasă din această situație’, a afirmat el.
Astfel, acest proiect încearcă să regândească rolul poliției în raport cu aceste victime care, spune el, prezintă un risc ridicat de a se întoarce în același mediu.
‘Cu cât mai mare este situația de exploatare, cu atât mai greu este să fie scoase din această situație’, a explicat specialistul.
Jorn van Rij a menționat că a lucrat mult timp în România și astfel a observat tipare ale exploatării sexuale.
‘De obicei femeile erau deja exploatate aici în România. Aici a început iar apoi au fost duse în restul Europei’, a spus el.
Totodată, a afirmat că există rețele de crimă organizată din diferite părți ale României care operează în Olanda, Belgia, Germania, Danemarca, Franța și autoritățile trebuie să gândească ‘cu un pas înaintea lor’.
Mai mult, există rețele de români din Spania care facilitează traficul de victime ale exploatării sexuale din America Latină.
‘Ce pot să spun în 10 ani de cooperare cu România este că sunteți o țară foarte interesantă, cu oameni foarte interesanți, care sunt motivați să lupte împotriva traficului de ființe umane’, a afirmat Jorn van Rij.
El a explicat că experiențele care le sunt oferite vizitatorilor camionului sunt inspirate din date reale, documentate de forțele de ordine și sunt ilustrate în trei încăperi. ‘Este o experiență pentru toate simțurile, pentru ca oamenii să simtă ce înseamnă să fii o victimă’, a adăugat el.
Prima cameră amenajată în camion este ‘inconfortabilă’ și arată vulnerabilitățile victimelor traficului de ființe umane. În a doua cameră, vizitatorul caută indicii legate de statutul de victimă și a treia este dedicată confruntării sau meditației, după ce victima a ieșit din mediul de exploatare.
Respectivul camion a circulat prin mai multe țări din Europa și Jorn van Rij a spus că fiecare țară are specificul său. Spre exemplu, și-a amintit el, în Polonia și Ungaria au fost cazuri în care mai multe fete au alertat poliția pentru că li s-a părut că o situație este periculoasă, fără să știe că este vorba de trafic de persoane.
‘Fiecare țară are dificultățile, dar și oportunitățile specifice’, a precizat el.
Comisarul-șef de poliție Marius Burcea, de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), a spus că respectivul camion va fi prezentat inclusiv la Academia de Poliție și la școlile de agenți de poliție din România.
‘Camionul va porni de luni, va traversa toată țara, se va opri în Cluj-Napoca, în Brașov, Câmpina, Pitești, Craiova și Timișoara și de două ori în București’, a explicat el.
Potrivit lui Burcea, cei care vor urca în camion ‘vor pătrunde într-un scenariu care cuprinde cazuri reale de exploatare sexuală și exploatare prin muncă’, vor desluși indicii iar scopul demersului este de a înțelege semnele de vulnerabilitate, semnele timpurii de pericol și traumele victimelor.
Ambasadoarea Olandei la București, Willemijn van Haaften, a declarat că lupta împotriva traficului de persoane este o cauză comună pentru România și Olanda.
Ea a apreciat că exploatarea sexuală este ‘una dintre cele mai groaznice crime care ne afectează societățile și știm că acest gen de acțiuni nu cunosc granițe sau jurisdicții atunci când se pun în mișcare’.
Totodată, a evocat colaborarea dintre forțele de ordine române și olandeze și a subliniat că schimbul de informații între acestea aproape s-a triplat în ultimii trei ani.
Diplomatul a amintit că, anterior, Escape Truck a fost prezentat în Polonia, Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova, unul dintre scopurile principale ale demersului fiind prevenirea traficului de persoane.


