Explozie în apropierea aeroportului din Karachi: cel puţin o persoană a murit şi alte 10 au fost rănite

Cel puţin o persoană a murit şi alte 10 au fost rănite într-o explozie produsă duminică seară în apropierea aeroportului internaţional din oraşul Karachi din sudul Pakistanului, a anunţat postul local de televiziune Geo News, citat de Reuters.

Natura exploziei încă nu este cunoscută, a declarat un oficial provincial. Acesta a declarat că cel puţin un străin a fost rănit şi că un convoi de străini a fost în apropierea exploziei.

Într-un comunicat trimis prin e-mail jurnaliştilor, gruparea militantă separatistă Armata de Eliberare Baloch (BLA) a susţinut că a fost vorba de un atac pe care l-a comis cu ajutorul unui dispozitiv exploziv improvizat transportat de un vehicul. Explozia a vizat cetăţeni chinezi, inclusiv ingineri.

BLA militează pentru independenţa provinciei Balochistan, situată în sud-vestul Pakistanului şi care se învecinează cu Afganistanul şi Iranul. 

În august, a comis atacuri coordonate în provincie, în care au murit mai mult de 70 de persoane.

BLA vizează în special interesele chineze – în special portul strategic Gwadar de la Marea Arabiei, acuzând Beijingul că ajută Islamabadul să exploateze provincia. 

 

Tenis: Coco Gauff a câştigat turneul WTA 1.000 de la Beijing

IGPR: 586 de permise de conducere reţinute în 24 de ore; cele mai multe – pentru viteză