in ,

Expoziția ‘Brâncuși, drumul către universalitate’ – deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm

Expoziția ‘Brâncuși, drumul către universalitate’ – deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm

Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat evenimentul ‘Brâncuși, drumul către universalitate’, un program dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Manifestarea reunește o expoziție de fotografie, proiecții de film, o conferință și o dezbatere.

Potrivit ICR, marcarea Anului Brâncuși la Stockholm are o semnificație cultural-diplomatică specială, fiind integrată în contextul aniversării a 80 de ani ai Majestății Sale Regele Carl XVI Gustaf al Suediei, perioadă în care Familia Regală a României efectuează o vizită oficială în Regatul Suediei.

Miercuri, Principele Radu a vizitat Institutul Cultural Român de la Stockholm, unde a participat la vernisajul expoziției ‘Brâncuși 150’ și la celebrarea a 110 ani de relații diplomatice între România și Suedia.

Deschiderea pentru public este programată vineri, la ora 18:00, la sediul ICR Stockholm. Evenimentul va include un tur ghidat al expoziției, proiecții de film documentar și o conferință urmată de dialog cu publicul.

Expoziția, curatoriată de Oana Șomănescu, pune în valoare documente și fotografii originale din perioada 1937-1938, provenite din Arhiva Sorana Georgescu-Gorjan, reconstituind procesul de realizare a Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu – Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit.

Publicul este invitat să descopere nu doar opera finală, ci și parcursul creației, într-o formulă accesibilă și relevantă pentru sensibilitatea contemporană. Un element distinct îl constituie includerea fotografiilor realizate chiar de Brâncuși în atelierul său, care evidențiază preocuparea artistului pentru construcția imaginii propriei opere și anticipează practicile vizuale moderne.

Programul este completat de proiecții de film documentar și de conferința ‘Treptele devenirii artistice ale unui român de geniu – Constantin Brâncuși’, susținută de Maria Stamate, care va integra evenimentul într-un cadru educațional și academic, precum și de prezentarea ansamblului ‘Calea Eroilor’, recent inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Organizată de ICR de la Stockholm, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Suediei, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare ‘Constantin Brâncuși’ din Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu, expoziția va putea fi vizitată până la 28 mai.

Recunoscut în întreaga lume, Constantin Brâncuși reprezintă un reper esențial în evoluția sculpturii secolului XX, opera sa depășind granițele patrimoniului național și înscriindu-se în patrimoniul cultural universal. Prin creația sa, artistul a redefinit limbajul sculptural, mutând accentul de la reprezentare la esență, de la figurativ la simbol, deschizând astfel drumul artei contemporane și contribuind la configurarea unui dialog cultural între tradiție și modernitate, între Europa de Est și Europa Occidentală.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Sindicatul Jurnaliștilor Sudanezi a câștigat Premiul Mondial pentru Libertatea Presei 2026 acordat de UNESCO

Sindicatul Jurnaliștilor Sudanezi a câștigat Premiul Mondial pentru Libertatea Presei 2026 acordat de UNESCO

Bolojan: Cea mai importantă problemă în aceste zile şi în perioada următoare este absorbţia fondurilor europene din PNRR. Vom face luni publice toate datele legate de stadiul de absorbţie a fondurilor europene, pe fiecare minister

Bolojan: Cea mai importantă problemă în aceste zile şi în perioada următoare este absorbţia fondurilor europene din PNRR. Vom face luni publice toate datele legate de stadiul de absorbţie a fondurilor europene, pe fiecare minister