Biblioteca Academiei Române inaugurează, miercuri, o expoziție permanentă la sediul său din Calea Victoriei nr. 125., la eveniment fiind invitat să participe premierul Ilie Bolojan, care va rosti cuvântul de deschidere.
Potrivit unui comunicat al Bibliotecii Academiei Române transmis, luni, AGERPRES, la eveniment, programat începând la ora 11:00, despre semnificația inaugurării acestei expoziții vor vorbi președintele în funcție al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, președintele ales al Academiei Române, Marius Andruh, și directorul general al Bibliotecii Academiei Române, prof. ing. Nicolae Noica.
Expoziția este inaugurată cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la fondarea Academiei Române și dorește să evidențieze momentele cele mai importante din istoria Bibliotecii, ca parte componentă a acestui înalt for cultural, precum și evoluția impresionantului său patrimoniu, de la prima colecție de carte donată în 1866 la actualul fond de peste 10 milioane de unități de bibliotecă.
Alcătuit din bogate și diverse colecții de carte, periodice, fonduri de manuscrise și arhivă, materiale cartografice, piese rare de numismatică, lucrări de artă, obiecte muzeale, tezaurul acumulat de Biblioteca Academiei Române o clasează în rândul celor câteva (puține) biblioteci enciclopedice europene, asigurându-i, în același timp, un statut patrimonial național.
Din acest fond, specialiștii Bibliotecii au selectat și expus piese reprezentative pentru fiecare colecție în parte: carte veche și rară, manuscrise – de la pagini bizantine la caietele eminesciene -, periodice semnificative românești, afișe de teatru din secolul al XIX-lea, foi volante tipărite pe mătase, hărți istorice privitoare la Țările Române, fotografii ilustrative pentru viața bucureșteană din a doua parte a secolului al XIX-lea, portrete fotografice inedite ale familiei regale, lucrări excepționale de grafică românească și străină, semnate de artiști faimoși, partituri ale unor renumiți compozitori.
O categorie aparte de exponate vizează viața internă a Bibliotecii Academiei, un interes special fiind acordat istoriei câtorva departamente, care, de-a lungul istoriei sale, au fost desființate. Tipografia și Serviciul fotografic, dispărute după 1990, odată cu accelerarea evoluției tehnice, sunt prezente în expoziție prin multe piese și aparate de epocă: aparate fotografice cu burduf, prese de tipar interbelice, boxe pentru radioul instituției din 1950, gramofoane, pick-up-uri cu lămpi, aparate de multiplicare documente scrise din anii ’60.
Din același fond documentar fac parte fotografiile de grup ale angajaților Bibliotecii din diverse generații, precum și imagini din modernul sediu al Bibliotecii construit în 1937 de arhitectul Duiliu Marcu.
Expoziția permanentă a Bibliotecii Academiei Române își deschide porțile tuturor categoriilor de public și poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 9:00 -14:00. Intrarea este liberă.


