Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut unui afacerist o ‘taxă de protecție’ lunară în valoare de 25.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Parchetului transmis AGERPRES, joi a fost sesizată instanța competentă cu rechizitoriul întocmit de procurorul de caz, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a unui bărbat recidivist, sub măsura preventivă a arestului preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată (4 acte materiale – octombrie și noiembrie 2025).
Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că bărbatul la care se face referire în comunicat ar fi Niță Cami, zis ‘Fane Văncică’.
Procurorii arată că, la data de 30 octombrie 2025, în jurul orei 13:00, în incinta sediului social al unei societăți comerciale din București, Sector 3, N.C. ar fi constrâns un asociat al firmei să îi dea lunar suma de 25.000 lei, cu titlul de ‘taxă de protecție’.
Mai mult, a amenințat-o cu moartea și cu acte explicite de violență fizică, afirmând că o va înjunghia. De asemenea, i-a transmis asociatului că va trimite persoane care să împiedice desfășurarea activității societății și să îi distrugă afacerea.
Ulterior, în trei zile diferite, acesta s-a aflat în fața punctului de lucru al aceleiași societăți, în Sectorul 1, împreună cu alte persoane rămase neidentificate, printre care și doi suspecți, și a continuat exercitarea actelor de constrângere asupra persoanei vătămate.
Totodată, aborda clienți și potențiali clienți ai societății și disemina informații false privind calitatea serviciilor prestate, în scopul de a-i determina să nu apeleze sau să nu mai apeleze la firma respectivă. Pe această cale, precizează anchetatorii, a continuat să exercite presiuni asupra persoanei vătămate pentru a o determina să achite lunar 25.000 lei, cu titlul de ‘taxă de protecție’.
Parchetul menționează că rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis la Judecătoria Sectorului 1.


