in ,

‘Fantoma de la Operă’ revine anul viitor pe scena Operei bucureșene; biletele – puse în vânzare

‘Fantoma de la Operă’ revine anul viitor pe scena Operei bucureșene; biletele – puse în vânzare

Opera Națională București anunță că a pus în vânzare biletele pentru primele cinci reprezentații din cele 15 ale musicalului ‘Fantoma de la Operă’ de Andrew Lloyd Webber, programate în luna septembrie a anului 2027.

Biletele pot fi procurate de pe http://tickets.operanb.ro/ și de la casa de bilete a Operei Naționale București.

‘Fantoma de la Operă’ este o producție a cărei complexitate se regăsește în toate detaliile, de la scenografia semnată de Gary McCann, costumele elaborate, coregrafia realizată de Violeta Dincă, până la traducerea și adaptarea atentă a textului (Ernest Fazekas), transmite ONB, vineri, într-un comunicat de presă.

Spectacolul, în regia lui Răzvan Ioan Dincă și sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, a avut premiera la București pe 31 martie 2023, marcând până în prezent 41 de reprezentații cu casa închisă.

‘Revenirea sa în stagiunea 2027 – 2028 confirmă statutul de eveniment de referință al acestei producții, un titlu care, prin amploare, nivel artistic și impact, depășește granițele unui simplu musical. Opera Națională București reconfirmă, prin această producție, angajamentul său față de calitatea artistică, inovație și dialog continuu cu publicul contemporan. Faptul că toate biletele pentru seria de spectacole din ianuarie au fost vândute integral într-un timp record cu mult înainte de ridicarea cortinei arată nu doar succesul montării, ci și apetitul publicului pentru spectacole de nivel înalt, care redefinesc așteptările de la o instituție lirică națională’, se arată în comunicat.

La nivel global, ‘Fantoma de la Operă’ este o referință în istoria teatrului muzical, peste 160 de milioane de spectatori în 35 de țări, 13.500 de reprezentații doar pe Broadway, șapte premii Tony, și un candelabru devenit simbol, atât prin ingeniozitatea tehnică, cât și prin rolul său dramatic. Dincolo de cifre, spectacolul impresionează prin forța emoțională a poveștii și prin capacitatea sa de a rămâne relevant și captivant pentru fiecare generație.

Agenția Națională de Presă AGERPRES se regăsește printre partenerii media al Operei Naționale București.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

UPDATE Cel puțin doi morți într-un accident de autobuz în estul Franței

UPDATE Cel puțin doi morți într-un accident de autobuz în estul Franței

RECTIFICARE Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului

RECTIFICARE Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului