Gruparea italiană FC Parma a anunţat, marţi, numirea lui Cristian Chivu în funcţia de antrenor principal.
Chivu, împreună cu staff-ul său format din Antonio Gagliardi (antrenor secund), Angelo Palombo (asistent tehnic) şi Nicola Pavarini (antrenor cu portarii), va conduce echipa în şedinţa de pregătire programată în această după-amiază la Mutti Training Center din Collecchio.
Pentru fostul căpitan al României, în vârstă de 44 de ani, este prima experienţă la o echipă de seniori, după ce a mai condus juniorii formaţiei Inter Milano.
La Parma sunt legitimaţi şi românii Dennis Man şi Valentin Mihăilă.
Chivu îl înlocuieşte în funcţie pe Fabio Pecchia, demis luni seară.