FCSB recomandă spectatorilor să fie atenţi în zona scărilor de la Arena Naţională: Facem eforturi, cu ajutorul voluntarilor, de a deszăpezi toate zonele stadionului

FCSB a anunţat că face efoturi, cu ajutorul voluntarilor, de a deszăpezi toate zonele Arenei Naţionale, înaintea meciului cu PAOK Salonic, dar recomandă atenţie fanilor care vor merge la partida din această seară.

„Facem eforturi, cu ajutorul extraordinar al voluntarilor, de a deszăpezi toate zonele stadionului, însă vă rugăm să mergeţi cu atenţie în zona scărilor, deoarece există riscul de a aluneca!”, anunţă FCSB.

Alte precizări ale FCSB în ziua meciului cu PAOK:

”- casele de bilete de pe Bulevardul Basarabia vor fi deschise începând cu ora 14:00. Aşa cum v-am anunţat, o persoană va putea achiziţiona maxim 4 bilete, pe baza unui document de identitate.

– accesul spectatorilor se va face începând cu 17:30. Vă rugăm să vă prezentaţi la stadion din timp, pentru a evita aglomeraţia la porţile de acces!

– controlul corporal pentru suporterii cu bilete la Tribuna 1, inel 3, se va efectua la Poarta A. De asemenea, suporterii cu acces pe Poarta J vor efectua controlul corporal la Poarta A, apoi vor merge către Poarta J traversând terasamentul de deasupra zonei VIP.
 
– accesul suporterilor cu bilete la Peluza 1 ( dinspre Bd. Pierre de Coubertin), accesul în stadion se va face pe la Porţile G şi F.”
 
Meciul FCSB – PAOK Salonic are loc, joi seară, de la ora 19.45, pe Arena Naţională. În tur, FCSB s-a impus, scor 2-1.
 

 

Guvernul francez confirmă o vizită a lui Macron în SUA ”săptămâna viitoare”

‘Ghinion!’. Klaus Iohannis va primi un apartament în vilă și nu o vilă întreagă (surse)