Prima repriză a fost dominată de bucureşteni, care au încercat poarta lui Bălbărău prin Pantea (min. 18) şi Alexandru Băluţă (min. 20). Miculescu a înscris cu o lovitură de cap, în minutul 38, însă golul a fost anulat de VAR.
Charalambous a fost nevoit să îl schimbe pe Edjouma, care s-a accidentat, iar repriza s-a încheiat cu şutul lui Şut, din minutul 45.
În repriza secundă ploieştenii au fost mai incisivi. Irobiso a ratat din şase metri, trimiţând peste poartă, în minutul 61. Grozav a şutat de la distanţă, pe lângă poartă, în minutul 72, imitat de Jyry, în minutul 85. Meciul s-a terminat în cele din urmă la egalitate, 0-0 şi oaspeţii bifează al treilea meci consecutiv fără victorie în toate competiţiile.
PETROLUL: Bălbărău – Ricardinho, Roche, Huja, D. Radu – T. Keita – V. Gheorghe (M. Rădulescu 74), Hanca, Jyry, Grozav – Irobiso. ANTRENOR: Adrian Mutu
FCSB: Târnovanu – Pantea (M. Toma 46), M. Popescu, Dawa, Radunovic – Chiricheş, Şut – Al. Băluţă (V. Creţu 46), Edjouma (Baba Alhassan 43), Miculescu (M. Ştefănescu 63) – Bîrligea. ANTRENOR: Elias Charalambous
Arbitri: Marian Barbu – Adrian Vornicu, Imre Bucsi
Arbitri VAR: Ovidiu Haţegan – Florin Vişan