Federaţia Internaţională de Patinaj a anunţat, într-un comunicat dat publicităţii marţi, decizia sa de a reintegra sportivii ruşi şi belaruşi sub statut neutru şi în condiţii strict reglementate.
Uniunea Internaţională de Patinaj (ISU) îşi revizuieşte abordarea. Consiliul de administraţie al federaţiei a decis să permită reintegrarea patinatorilor ruşi şi belaruşi sub statut neutru şi, prin urmare, să le autorizeze din nou participarea la competiţiile internaţionale în sezonul următor. Aceştia erau excluşi din 2022 din cauza invaziei Ucrainei.
Sportivii care reprezintă Rusia şi Belarus vor putea concura, dar fără niciun element care să simbolizeze apartenenţa lor la un stat (steaguri, echipamente…) şi nu vor avea dreptul la imnurile naţionale. „Participarea lor va fi condiţionată de absenţa oricărui element care să dovedească o încălcare a statutului lor de neutralitate”, precizează comunicatul forului. ISU va relaxa restricţiile doar dacă va fi convinsă că există o problemă de securitate sau de integritate. De asemenea, îşi rezervă dreptul de a reintroduce sau de a înăspri măsurile restrictive în cazul în care ar apărea astfel de situaţii.
ISU precizează, de asemenea, că numărul de sportivi va fi limitat, ca şi cum federaţiile ar participa la primul lor sezon pe scena internaţională. Această măsură a fost luată din cauza absenţei lor de la competiţii timp de peste trei ani şi a incapacităţii lor de a acumula puncte de clasament în această perioadă.



