Federația SANITAS a transmis joi că în loc să aleagă calea negocierii, autoritățile au preferat presiunile asupra salariaților și ignorarea propunerilor formulate de organizațiile sindicale, de aceea a considerat necesar ca această problemă să fie adusă și în atenția instituțiilor europene, pentru a demonstra că obiectivele PNRR pot fi îndeplinite fără sacrificarea personalului medical și fără slăbirea serviciilor publice esențiale.
‘În timp ce guvernul interimar Bolojan limitează dialogul social, SANITAS deschide dialogul la Bruxelles. Federația SANITAS demonstrează încă o dată că apărarea drepturilor angajaților din sănătate nu se rezumă la proteste și greve. În paralel cu acțiunile sindicale din țară, am pregătit măsurile din perioada următoare și printr-un amplu demers la Comisia Europeană, pentru ca viitoarea lege a salarizării din România să respecte atât angajamentele asumate prin PNRR, cât și principiile europene privind dialogul social și protejarea serviciilor publice esențiale. La inițiativa SANITAS, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, împreună cu președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, și președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, Alexandru-Mihai Ghigiu, au transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o scrisoare prin care solicită clarificări privind modul în care trebuie implementat Reperul 420 din PNRR, astfel încât reforma salarizării să nu conducă la diminuarea veniturilor personalului din sănătate și educație și să nu afecteze capacitatea acestor sisteme de a funcționa în beneficiul cetățenilor’, se arată într-un mesaj publicat pe Facebook de SANITAS.
Potrivit sursei citate, demersul transmite un mesaj clar: ‘nu contestăm nevoia unei legi a salarizării’.
‘Ceea ce contestăm este încercarea Guvernului de a prezenta drept o obligație europeană măsuri care pot afecta grav sistemul public de sănătate și pot accentua criza de personal. Legea, la fel ca și toate celelalte subiecte care privesc reforma în sănătate, trebuie construită prin dialog cu partenerii sociali și prin soluții echilibrate, nu prin decizii impuse și reducerea veniturilor celor care asigură continuitatea serviciilor medicale. În loc să aleagă calea negocierii, autoritățile au preferat presiunile asupra salariaților și ignorarea propunerilor formulate de organizațiile sindicale. Tocmai de aceea, SANITAS a considerat necesar ca această problemă să fie adusă și în atenția instituțiilor europene, pentru a demonstra că obiectivele PNRR pot fi îndeplinite fără sacrificarea personalului medical și fără slăbirea serviciilor publice esențiale’, au subliniat sindicaliștii.
Federația susține că greva generală și dialogul european fac parte din aceeași strategie: apărarea unui sistem public de sănătate funcțional și a dreptului angajaților de a fi consultați atunci când sunt adoptate decizii care le afectează veniturile și condițiile de muncă.
‘SANITAS va continua să utilizeze toate instrumentele democratice și instituționale, în România și la nivel european, pentru ca reforma salarizării să fie rezultatul dialogului social, nu al impunerii unilaterale. Guvernul poate ignora vocea SANITAS. Nu poate ignora la nesfârșit principiile europene privind dialogul social și investiția în oamenii care țin în viață sistemul public de sănătate’, se menționează în mesaj.


