in ,

Federația ‘Solidaritatea Sanitară’ vrea ca amendamentele propuse să fie preluate de parlamentari

Federația ‘Solidaritatea Sanitară’ vrea ca amendamentele propuse să fie preluate de parlamentari

Federația ‘Solidaritatea Sanitară’ din România (FSSR) solicită Parlamentului să preia ca amendamente propunerile sindicaliștilor de modificare a proiectului legii salarizării, aflat în dezbatere publică din 17 iulie.

‘Protestul avertizează. Amendamentele schimbă legea. FSSR solicită Parlamentului să transforme propunerile complete înaintate în amendamente la proiectul legii salarizării. (…) Parlamentarii au acum la dispoziție nu doar revendicări, ci texte concrete de amendamente, explicații juridice și argumente privind impactul asupra angajaților și funcționării serviciilor medicale. Solicităm tuturor partidelor politice și tuturor parlamentarilor să preia propunerile FSSR, în forma în care au fost argumentate, și să le depună ca amendamente. Acum este momentul răspunderii politice, în care fiecare vot trebuie să protejeze veniturile, să recunoască riscul profesional și să recompenseze continuitatea serviciilor medicale’, se arată într-un comunicat al FSSR transmis, marți, AGERPRES.

FSSR le solicită decidenților ‘să susțină un pachet coerent, nu corecții izolate care lasă în urmă alte categorii de salariați’.

Potrivit FSSR, prioritățile care ar trebui transpuse în amendamente sunt: nicio scădere a veniturilor, prin introducerea unei clauze reale de non-regresie, calculată prin raportare la media ultimelor 12 luni și incluzând turele, gărzile și munca în zilele libere; condiții de muncă diferențiate real, prin plafoane minime garantate pentru drepturile aferente condițiilor, introducerea unei părți a sporurilor pentru condiții de muncă în salariile de bază, eliminarea cotelor arbitrare de personal și evitarea blocării lor prin plafonul general; plata muncii în zilele libere și de sărbătoare cu tarif majorat cu 100% și acordarea sporului de noapte pentru orele de gardă.

Alte măsuri solicitate de FSSR vizează: corectarea grilelor medicale și TESA, posibilitatea diferențierii până la +32% și eliminarea neutralității bugetare care condiționează câștigul unora de pierderea altora; sporuri pentru unele riscuri reintroduse, inclusiv radiațiile, neonatologia, sălile de naștere și laboratoarele.

‘Negociere colectivă, nu consultare formală, prin acordul federațiilor reprezentative pentru criteriile concrete de acordare a drepturilor stabilite între limite. Ierarhizarea trebuie să funcționeze, astfel încât valoarea de referință să nu fie sub salariul minim, promovarea să poată fi realizată prin transformarea postului, iar performanța și contribuția la venituri proprii să poată fi recompensate transparent. Nu este o dispută despre ‘sporuri’, ci despre valoarea muncii. (…) Miza este diferențierea corectă a veniturilor între locuri de muncă cu riscuri, responsabilități și intensități diferite și recunoașterea contribuției celor care asigură funcționarea neîntreruptă a spitalelor. O lege care uniformizează riscuri diferite sau permite acordarea simbolică a unui drept produce inechitate, deficit de personal și vulnerabilitate pentru pacienți’, se precizează în comunicat.

Sindicaliștii punctează că greva de avertisment desfășurată luni în Sănătate ‘confirmă gravitatea nemulțumirilor și necesitatea unei reacții rapide a autorităților’.

‘FSSR consideră protestele esențiale pentru a atrage atenția publică. Dar satisfacerea așteptărilor legitime ale angajaților necesită, alături de protest, o arhitectură completă de soluții: formulări legislative, justificări, estimarea consecințelor și negociere susținută până la adoptare. Fără obiective precise, protestul riscă să rămână doar un semnal sau să fie orientat spre priorități care nu acoperă toate categoriile profesionale. Documentul depus de FSSR arată transparent pentru ce trebuie acționat și oferă parlamentarilor instrumentul concret pentru a schimba proiectul’, transmite FSSR.

Sindicatul susține că parlamentarii ‘nu mai pot invoca lipsa unei alternative tehnice’, pentru că propunerile cuprind protecția veniturilor, continuitatea, condițiile de muncă, coeficienții de ierarhizare, personalul nemedical/TESA, promovarea, performanța și negocierea colectivă.

Într-un apel adresat angajaților din sănătate, FSSR subliniază că, alături de demersurile sindicale, ‘fiecare angajat poate susține revendicările prin acțiuni sindicale legale și prin transmiterea directă a solicitărilor către deputații și senatorii din județul său’.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal – CM 2026: Messi – Durerea este imensă și va dura ceva timp până când această rană se va vindeca

Fotbal – CM 2026: Messi – Durerea este imensă și va dura ceva timp până când această rană se va vindeca

Insulele ecologice pentru colectarea separată de deșeuri menajere din municipiul Iași nu pot fi încă utilizate

Insulele ecologice pentru colectarea separată de deșeuri menajere din municipiul Iași nu pot fi încă utilizate